Cameră: Şeful Poliţiei ar putea deveni secretar de stat. Opoziţia acuză PSD de politizarea funcţiei

Inspectorul general al IGPR ar putea deveni secretar de stat, potrivit unei modificări a Legii Poliţiei, aflate la votul final în Camera Deputaţilor.

Urmărește
288 afișări
Imaginea articolului Cameră: Şeful Poliţiei ar putea deveni secretar de stat. Opoziţia acuză PSD de politizarea funcţiei

Cameră: Şeful Poliţiei ar putea deveni secretar de stat. Opoziţia acuză PSD de politizarea funcţiei (Imagine: Bogdan Maran/ Mediafax Foto)

Astfel, propunerea legislativă priveşte modificarea alineatului 1 al articolului 8 din Legea 218/2002, acesta urmând să aibă următorul conţinut: "Inspectoratul General al Poliţiei Române este condus de un inspector general, cu rang de secretar de stat, numit prin decizia primului-ministru, la propunerea ministrului afacerilor interne, după consultatrea Corpului Naţional al Poliţiştilor".

În alineatul 1 al articolului 8 este înserată sintagma "cu rang de secretar de stat", spre deosebire de textul actual al legii.

Camera Deputaţilor este for decizional, legea fiind ordinară.

Modificarea a fost adoptată şi de către Senat şi a primit aviz favorabil şi din partea Comisiei de apărare a Camerei.

Motivarea introducerii acestei modificări constă în "necesitatea implicării inspectorului general al IGPR în adoptarea deciziilor strategice şi asigurarea unui nivel de reprezentare adecvat rolului Poliţiei în rândul autorităţilor de aplicare a legii".

Reprezentanţii opoziţiei parlamentare au criticat, marţi, introducerea acestei modificări în lege, arătând că PSD intenţionează să politizeze funcţia de şef al Poliţiei Române şi că reglementarea ar crea probleme de funcţionare în Ministerul de Interne.

"În actuala organizare a Ministerului Internelor e un secretar de stat care coordonează ordinea publică şi subordonează şi IGPR. În momentul în care vom face două funcţii de acelaşi nivel - secretar de stat - cred că din punct de vedere al funcţionării ministerului se pot crea probleme, cum e relaţia dintre preşedinte şi premier. De aceea grupul PNL propune retrimiterea la comisie pentru dezbatere suplimentară", a precizat liberalul Victor Paul Dobre, fost ministru de Interne, în cadrul dezbaterilor generale.

Deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru a menţionat, la rândul său, că formaţiunea sa susţine retrimiterea la comisie, el arătând că e greu de înţeles cum politizarea unei funcţii va face ca ministerul să funcţioneze mai bine.

Liderul deputaţilor PDL, Gheorghe Tinel, a arătat că funcţia de şef al Poliţiei trebuie să rămână apolitică.

"Nu puteţi, dragi pesedişti, să politizaţi, eu cred că funcţia asta, aşa cum a fost gândită în 2002, apolitică, şi nu o pueţi duce în sfera politică. Ştim din practică faptul că atunci când puterea pesedistă vrea, se şi întâmplă, dar oare limită nu aveţi? Care e urgenţa, care e necesitatea tranformării acestei funcţii într-una politică?", a spus Gheorghe Tinel.

El a spus că PDL trage, cu această ocazie, un semnal de alarmă referitor la faptul că PSD întreprinde un alt atac la democraţie şi statul de drept.

Liderul grupului PSD din Cameră, Marian Neacşu, a susţinut că prin modificarea respectivă i se creează şefului Poliţiei un statut prin care acesta poate să discute cu aceeaşi reprezentativitate cu ceilalţi şefi de instituţii şi cu ceilalţi şefi de structuri.

Neacşu a spus că acest demers nu presupune un efort financiar suplimentar şi a subliniat faptul că procedura de numire a inspectorului şef va rămâne aceeaşi.

"Acesta va fi numit cum e numit şi acum, nu văd de unde e politizarea. Vrem să întărim puterea şefului Poliţiei Române. România e stat care are nevoie, în momentul acesta de criză, de responsabilitate în gestionarea activităţii de siguranţă a cetăţeanului", a susţinut Neacşu.

Supusă la vot, propunerea de retrimitere la comisie a fost respinsă.

Însă, şedinţa de vot final în care Camera trebuia să se pronunţe prin vot asupra acestei modificări a fost suspendată, marţi, din lipsă de cvorum, iar proiectul de lege va intra la următoarea şedinţă de vot final.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici