„Din punct de vedere politic, mulţumim pentru sprijinul Germaniei în procesul de aderare la Uniunea Europeană şi contăm în continuare pe colaborarea română-germană în cadrul actual al UE”, a spus premierul Boc, la începutul discuţiei cu cancelarul german Angela Merkel.
El a arătat că România doreşte să încheie cu Germania un parteneriat strategic de colaborare, în condiţiile în care statul german este primul partener comercial al ţării şi al treilea investitor străin.
Premierul a vorbit şi despre comunitatea germană din Transilvania, Banat şi Bucovina, arătând că aceasta a reprezentat permanent un reper pentru români.
Cancelarul german şi-a început discursul vorbind despre criza economică şi arătând că problemele financiare au afectat toate statele. Merkel a susţinut că are cunoştinţă despre „eforturile uriaşe” ale autorităţilor române pentru depăşirea efectelor crizei şi a arătat că Germania doreşte să aibă relaţii pozitive cu România atât în plan economic, cât şi politic.
Cancelarul german Angela Merkel a început, marţi, a doua vizită în România de când este şef al guvernului de la Berlin, prima prezenţă fiind prilejuită de summitul NATO din aprilie 2008.
Merkel se va mai întâlni cu preşedintele Traian Băsescu şi va primi titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Anterior lui Merkel, cancelarul Gerhard Schroeder a efectuat două vizite oficiale în România, în septembrie 1999 şi august 2004.
Vizita lui Merkel la Bucureşti are loc în contextul în care România şi Germania marchează, în acest an, 130 de ani de relaţii diplomatice. Relaţiile diplomatice bilaterale au fost stabilite la 20 februarie 1880, după recunoaşterea formală, la Congresul de la Berlin, a independenţei de stat a României.