Prima pagină » Politic » Ziua Tratatului de la Trianon. Unirea Ardealului cu Regatul României va fi sărbătorită pe 4 iunie

Ziua Tratatului de la Trianon. Unirea Ardealului cu Regatul României va fi sărbătorită pe 4 iunie

Ziua Tratatului de la Trianon. Unirea Ardealului cu Regatul României va fi sărbătorită pe 4 iunie
Mihai Călin
13 mai 2020, 16:01, Politic

Camera Deputaţilor a adoptat astăzi prin vot un proiect de lege iniţiat de PSD prin care ziua de 4 iunie este recunoscută ca fiind Ziua Tratatului de la Trianon. Tratatul din 1920 recunoaşte unirea Ardealului cu Regatul României din 1918 dar şi alte modificări teritoriale privind statele care au făcut parte sau au avut teritorii în imperiul Austro-Ungar.

Propunerea legislativă a fost probată în contextul unei controverse privind o lege care ar promova autonomia Ţinutului Secuiesc.

Proiectul a fost înaintat în octombrie de PSD către Senat, a fost adoptat tacit şi a ajuns în Camera Deputaţilor.

Tratatul a fost semnat pe data de 4 iunie 1920 în Palatul Marele Trianon de către Puterile Aliate, învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, care recunoştea cedarea unor mari porţiuni din teritoriul fostului imperiu Austro-Ungar către alte state ca România, Cehoslovacia sau Regatul Sârbilor şi Croaţilor.

Legea prevede că la data de 4 iunie se vor organiza manifestări festive de celebrare a momentului iar fondurile vor fi asigurate din bugetele locale. Proiectul a fost iniţiat de senatorul PSD Titus Corlăţean.