Când va fi făcut public rezultatul testului pentru coronavirus al premierului Ludovic Orban
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro/wp-content/uploads/images/1/1687/18828947/2-7553745-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg)
Rezultatul testării pentru noul coronavirus (COVID-19) în cazul premierului Ludovic Orban va fi comunicat marţi, 24 martie, între orele 10.00 – 12.00.
Decizia amânării comunicării s-a luat deoarece a fost necesară prioritizarea prelucrării probelor prelevate în cazul persoanelor simptomatice, lucrate în cadrul Institutului Cantacuzino.
„Acest fapt, precum şi necesitatea unei pauze de funcţionare a aparatelor de testare, a determinat amânarea prelucrării probelor în cazul premierului pentru ziua de marţi”, se arată într-o comunicare a Grupului de Comunicare Strategică.
Prim-ministrul Ludovic Orban îşi va relua activitatea curentă la Palatul Victoria dacă rezultatul testului va fi negativ, la fel ca cel realizat în data de 13 martie.