Gen(r) Silviu Predoiu, fost şef adjunct al SIE, pregăteşte o platformă în care sunt aşteptaţi să se implice toţi cei care s-au săturat de viitorul incert şi dezinteresul guvernanţilor faţă de preocupările şi aşteptările lor.
“Lucrez, chiar sunt hotărât să lansez o formă de asociere. Nu e foarte uşor. O platformă care să catalizeze opinia publică, să le aducă aminte oamenilor că nimic nu merită mai mult decât viaţa lor. Dacă viaţa ta nu merită să te implici, atunci pentru ce merită să te implici? Te poţi uita pasiv cum îţi pleacă copiii, cum îţi pleacă nepoţii, cum nu mai ai nicio perspectivă, cum se vorbeşte cu atâta uşurinţă, de pe o zi pe alta, despre salarii, despre pensii? E ceva în neregulă”, a afirmat Silviu Predoiu joi seara, la emisiunea Marius Tucă Show de la Aleph News.
Silviu Predoiu spune că platforma nu va promova valori de dreapta sau de stânga, ci bunul simţ, responsabilitatea, civismul, astfel încât chiar şi membrii de partid să se poată implica în acest proiect.
“Nu mă adresez unui segment anume. Nu mi propun vreo împărţire în categorii. Mi se pare important să vină cei care simt nevoia. Pot să fie membri de partid, pentru că eu nu promovez valori de stânga sau de dreapta, eu vreau să promovăm civismul, răspunderea, bunul simţ responsabilitatea. Vreau să mergem către acea Românie respectată, integră şi responsabilă. Asta înseamnă cetăţeni responsabili, respectaţi şi integri”, a explicat Silviu Predoiu.
Fostul şef adjunct al SIE critică indiferenţa actualilor guvernanţi în tratarea unor teme sensibile pentru români şi spune că prin lansarea platformei vrea să-i determine să fie mai activi şi mai responsabili.
“Mi-a adus aminte chestia lui Cîţu de declaraţia unui fost şef de-al meu, domnul Săftoiu, când, ieşind de la o comisie, a spus
Silviu Predoiu nu exclude o candidatură la Preşedinţie, dacă va convinge cât mai mulţi oameni să se alăture platformei. “Nu ăsta e obiectivul când intri în politică, aşa cum obiectivul când intri în SIE sau în orice alt job nu este să ajungi şef, ci să fii foarte bun la ce faci. A ajunge în frunte e o consecintă a măsurii în care reuşeşti să faci treaba foarte bine. Dacă reuşim să convingem cât mai mulţi oameni, de ce nu. Da”, a răspuns Silviu Predoiu, întrebat dacă va candida la Preşedinţie.
Despre guvernanţi: Dacă am crezut că sunt nedocumentaţi, acum încep să cred că sunt şi rău intenţionaţi
Silviu Predoiu critică uşurinţa cu care actualii guvernanţi gestionează şi se raportează la destinele oamenilor, deşi nu i-a legitimat nimic să ajungă aici, dând dovadă de rea voinţă.
Silviu Predoiu reaminteşte ultimele discuţii din spaţiul public legate de reforma sistemului de pensii prin care guvernanţii urmăresc creşterea vârstei de pensionare, raportându-se la ţările din Occident, dar fără o corelare corectă cu speranţa de viaţă.
„Cred că sunt şi rău intenţionaţi. Dacă am crezut că sunt nedocumentaţi, încep să cred că sunt şi rău intenţionaţi. Tot fac trimiteri. Dacă ai căutat vârsta de pensionare în Europa, ai căutat şi speranţa de viaţă. Dacă ai găsit că e 67 în Germania, ai găsit că e şi 83 de ani speranţa de viaţă în Germania/ În România e 65 cu 75 de ani speranţa de viaţă. Deci hai să ne hotărâm ce le cerem oamenilor, cum explicăm şi cum vorbim despre chestiile astea. Şi trebuie să înţelegem că tu poţi să ai 30 de ani, să fii un geniu, să fii un ministru undeva, să vorbeşti cu uşurinţă despre asta, dar vorbeşti pentru părinţii tăi, ai prietenilor tăi. Iar ne întoarcem la această uşurinţă cu care gestionezi destinul uman, pentru că nu i-a legitimat nimic ca să ajungă aici”, a afirmat fostul şef adjunct al SIE.
Silviu Predoiu remarcă lipsa de profesionalism a celor care ne conduc şi propune ca alegătorii să fie cei care stabilesc criteriile de performanţă pentru preşedinte, premier şi miniştri.
“Încep să cred că e şi rea voinţă. Sunt oameni cu şcoala de meserii la bază. Adică odată terminată, ştii să citeşti. Nu poţi să nu te documentezi atunci când ajungi într-o poziţie demnitate publică decât dacă nu ai nicio intenţie. Asta e deja rea intenţie. E fişa postului. Ei vorbesc de performanţă profesională, ei spun că vor introduce criterii de performanţă profesională? Cine va stabili? Haideţi să stabilim noi alegătorii criteriile de performanţă pentru miniştrii, pentru preşedinte, pentru premier şi ei să stabilească pentru angajaţii lor. Pentru că cercul se închide undeva. Şi când ei vor răspunde la aşteptările noastre, nu arogant, nu în băşcălie”, a subliniat fostul şef adjunct al SIE.
Silviu Predoiu este optimist, iar faptul că la un an de la alegerile prezidenţiale se pun întrebări şi se caută candidaţi la Preşedinţie este, în opinia sa, un semn bun.
„Cred că trebuie şi merită. Sunt optimist. E foarte bine că după un an ne punem întrebări. Eu nu am întâlnit discuţii despre cine va fi candidatul prezidenţial la 6 luni după ce s-au terminat alegerile. Din vară, de anul trecut se discută. Ăsta e un alt indiciu de insatisfacţie, doar că nu vrem să articulăm cum trebuie. Nu înseamnă insurecţie, înseamnă poate corectăm ceva. Faptul că o spunem pe ocolite şi ne căutaăm candidat prezidenţial cu patru ani înainte, eu nu am întâlnit până acum treaba asta”, a mai spus fostul şef adjunct al SIE.
Silviu Predoiu este general în rezervă, fost adjunct al SIE şi a făcut parte din PRO România, partidul condus de Victor Ponta, de unde şi-a dat demisia în aprilie 2020, după 15 luni de activitate politică.