- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (17.05.2017, 07:43)
- Gabriel Pecheanu
Care este lista remaniabililor din Cabinetul Grindeanu
Remanierea Executivului condus de Sorin Grindeanu este un subiect tot mai des întâlnit în spaţiul public, deşi decidenţii politici resping că aceasta s-ar putea întâmpla în perioada următoare. Pe lista neagră se află nu mai puţin de cinci miniştri care şi-ar putea încheia mandatul înainte de vreme.
Urmărește
6027 afișări
Care este lista remaniabililor din Cabinetul Grindeanu
Chiar liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, la un post de televiziune, că în cursul săptămânii viitoare va avea o discuţie cu primul-ministru Sorin Grindeanu şi cu preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, privind oportunitatea unei remanieri, subiectul urmând să fie reluat şi într-o şedinţă mai largă a coaliţiei de guvernare.
”Remanierea nu trebuie facută în grabă. Vom avea o discuţie săptămâna viitoare, domnul Tăriceanu şi cu domnul Grindeanu. O primă discuţie în trei, după care o sa facem o discuţie în coaliţie, în care să vedem dacă, în această formulă programul de guvernare poate fi pus în practică punct cu punct. Dacă vom ajunge la aceasta concluzie, nu va fi cazul de remaniere. Dacă vom ajunge la altă concluzie, ca din cauza anumitor membri ai Guvernului se poate pune în pericol aplicarea unor părţi din programul de guvernare, atunci se poate discuta şi despre remaniere”, a declarat Liviu Dragnea la Antena 3.
Declaraţiile liderului PSD au venit la doar o zi după ce, prezent la Bistriţa Năsăud, avansase ca termen pentru o asemenea discuţie luna iunie.
"Eu nu dau avertismente minştrilor. Eu, personal, sunt foarte preocupat să se pună în operă programul de guvernare. (…)„Şi, ca să nu mai discutăm pe la colţuri, o să avem o discuţie în partid în luna iunie, care nu este obligatoriu să se finalizeze cu propuneri pentru remaniere”, a spus duminică Liviu Dragnea.
Potrivit unor surse politice, pe lista miniştrilor care ar putea fi remaniaţi se află cinci dintre cei care fac parte din Cabinetul Grindeanu.
Primul este ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Lui i se reproşază că întârzie adoptarea pachetului de legi pentru Justitie „nepermis de mult”. Mai mult, luni seara, Liviu Dragnea a afirmat că încrederea sa în Tudorel Toader va fi „aproape de zero” dacă acesta nu va desecretiza raportul făcut la Ministerul Justiţie, în 2007, privind dispariţia unor documente din arhiva SIPA.
Un alt ministru aflat pe ”lista neagră” este cel al Finanţelor, Viorel Ştefan, căruia i se reproşează că nu a comunicat corespunzător pe tema impozitului pe venit global şi impozitului pe gospodărie din proiectul modificării Codului Fiscal.
Toma Petcu este un alt nume vehiculat. În cazul lui, este necesar şi acordul lui Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, deoarece Toma Petcu este promovat în Guvern de ALDE.
Pe lista miniştrilor care ar putea fi remaniaţi se află şi Servil Shaidedeh, vicepremier şi ministru al Dezvoltării. Ea este persoana care a anunţat prima dată posibilitatea ca Guvernul să plafoneze indemnizaţiile pentru mame, măsură neagreată în prealabil în partid.
Din aceeaşi cauză, a plafonării indemnizaţiilor pentru mame, ar putea intra pe listă şi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.
Citeşte şi: EXCLUSIV: Prima înfăţisare în procesul Băsescu vs. Dodon; Judecătorul, recuzat la cererea lui Dodon
Citeşte şi: Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, îi răspunde lui Dragnea: Eu nu vreau să mă duc cu discuţia în această zonă
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe