Căruţă cu doi tineri care aveau măşti cu Băsescu şi Udrea, la un protest al OT a PSD la Timişoara

Circa 50 de membri ai Organizaţiei de Tineret (OT) a PSD Timişoara au protestat, joi, în faţa Prefecturii, unde au dus o căruţă în care se aflau doi tineri ce purtau măşti cu Traian Băsescu şi Elena Udrea şi care era trasă de alţi tineri cu tricouri inscripţionate cu "poliţist", "doctor", "profesor"

Urmărește
8 afișări

La acţiunea de protest din faţa Prefecturii Timiş, care a început la ora 15.00 şi a durat aproximativ o jumătate de oră, au participat aproximativ 50 de tineri, care au purtat tricouri cu însemnele Organizaţiei de Tineret a PSD Timişoara şi tricouri pe care scria "poliţist", "doctor", "profesor" şi "CFR-ist", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aceştia au tras o căruţă care avea numărul de înmatriculare B01EBA şi în care se aflau doi tineri ce purtau măşti reprezentându-i pe Traian Băsescu şi Elena Udrea. Cel care îl întruchipa pe Traian Băsescu a ţinut în mână o sticlă de whisky goală, iar tânăra care o reprezenta pe Elena Udrea avea o poşetă "de firmă".

Liderul OT a PSD Timişoara, Alfred Simonis, a declarat că prin această acţiune tinerii social-democraţi doresc să arate românilor cât de "şubrezită" a ajuns ţara sub conducerea lui Traian Băsescu şi a Elenei Udrea.

"În această căruţă, care reprezintă cât de şubrezită a ajuns România, se află doi tineri care îi reprezintă pe Traian Băsescu şi Elena Udrea, care au adus ţara în stadiul ăsta. Cei care muncesc în această ţară sunt doctorii, profesorii, poliţiştii, aşa cum scrie şi pe tricourile tinerilor de aici. Încercăm să arătăm şi românilor, în preajma Convenţiei PDL, cum arată cu adevărat această ţară", a afirmat Simonis.

Acţiunea de protest din faţa Prefecturii Timiş a fost autorizată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici