Întrebat ce va face PNL cu cei cinci parlamentari care lipsesc de la moţiune, preşedintele PNL a reiterat decizia BPC anunţând că cei cinci vor fi excluşi.
„Vom face ce am spus ieri (luni, n.r.)”, a spus Antonescu.
Întrebat dacă cei trei deputaţi şi doi senatori absenţi au anunţat că sunt bolnavi sau şi-a au motivat altfel absenţa, liderul liberalilor a negat.
„Nu, nu au spus. Dacă cineva a fost într-adevăr în spital s-a întâmplat ceva, circumstanţe excepţionale o să vedem. Dar în principiu nu. Înţeleg că sunt cinci din numărătoarea făcută”, a subliniat Crin Antonescu.
El a menţionat că numele celor pasibili de a fi excluşi din PNL pentru că nu au fost prezenţi la moţiune o să fie anunţate după ce se va termina votul.
„O să luăm decizia cât de curând posibil, săptămâna viitoare”, a mai spus Antonescu, menţionând că „este posibil orice”.
„Aşteptăm, tragem concluzia la sfârşit”, a adăugat preşedintele PNL, menţionând că liderii de grup au încercat să îi contacteze pe cei cinci parlamentari absenţi.
Liberalii ar putea exclude patru parlamentari, care nu s-au prezentat la votarea moţiunii de cenzură, au declarat pentru MEDIAFAX, surse PNL.
Conform surselor citate, deputaţii Dan Păsat, Dan Bordeianu şi Ioan Tăbugan, dar şi senatorul Ovidius Mărcuţianu sunt pasibili de a fi sancţionaţi cu excluderea din partid.
Conform unor surse liberale, al cincilea parlamentar care a absentat nemotivat de la moţiune este senatorul Cezar Mircea Magureanu.