Prima pagină » Politic » Ponta: Nu cred că Baconschi va demisiona nici dacă moţiunea va fi votată unanim

Ponta: Nu cred că Baconschi va demisiona nici dacă moţiunea va fi votată unanim

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că nu crede că ministrul de Externe, Teodor Baconschi, va demisiona nici dacă moţiunea simplă a USL va fi votată, luni, de toţi senatorii.
22 mai 2011, 13:07, Politic

Ponta a spus că moţiunea simplă pe diplomaţie pe care PSD şi PNL au depus-o la Senat şi care va fi votată luni critică în primul rând lipsa de politică externă.

„Ministrul Baconschi este interesat în primul rând să adune voturi pentru partid. Este prima dată în istorie când Ministerul Afacerilor Externe s-a transformat într-o secţie a Autorităţii Electorale Permanente. Baconschi a ajuns ministru pentru că a bătut recordul de viteză la voturi pe minut într-o secţie din Paris şi apoi, pentru că a lăudat-o pe Elena Udrea, a ajuns şi prim-vicepreşedinte al PDL”, a declarat el.

Potrivit lui Ponta, e „ruşinos” că MAE nu are nicio strategie pentru a promova interesele României şi a menţionat că România nu are ambasadori, din toamnă, în trei dintre cele mai importante economii emergente, China, Japonia şi Coreea de Sud.

Întrebat ce şanse ar avea moţiunea simplă să fie adoptată de Senat, Ponta a răspuns: „Nu cred că Baconschi îşi va da demisia nici dacă moţiunea va fi votată în unanimitate, pentru că este susţinut de Traian Băsescu pentru că aduce voturi pentru PDL”.

Moţiunea simplă depusă de USL pe teme de politică externă va fi dezbătută luni înn Senat.

Senatorii PSD şi PNL care au semnat moţiunea simplă „Politica externă este a României, nu a PDL” îl acuză pe ministrul de Externe, Teodor Baconschi, de subordonare a diplomaţiei politicii de partid.

Opoziţia solicită, prin intermediul moţiunii, stoparea proiectulul legislativ privind votul prin corespondenţă, prezentarea în Parlament a unui plan de acţiuni pentru ridicarea MCV, prezentarea unei strategii în vederea ridicării restricţiilor de pe piaţa muncii europene şi a unor acţiuni pentru ridicarea vizelor pentru călătoriile în Statele Unite ale Americii.