Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei: „Eu am egalizat, din punct de vedere al garanţiilor procesuale, drepturile cetăţenilor şi sunt pus la zid realmente că introduc SRI în procesul penal”

  • „Sunt de acord că serviciile de informaţii trebuie să culeagă informaţii, judecătorii să judece, procurorii să cerceteze”
  • „Pe interceptările pe siguranţă naţională, trebuie indicat clar că este vorba de pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni”
  • „Dacă sunt avocat care practică în penal şi nu vreau să-mi iau acel certificat ORNISS, îmi asum ca liber profesionist că îmi restrâng practica la cazuri în care nu există informaţii de interes naţional”
  • „Dacă se doreşte un alt sistem cu privire la eliberarea certificatelor ORNISS, cineva să facă o iniţiativă în acest domeniu în Parlament”
  • „Aştept de la noii şefi ai DNA, PG şi DIICOT să ceară de la colegii lor echidistanţă politică, imparţialitate, o detaşare de fenomenul politic”
  • „Ca ministru, aştept de la şefii parchetelor performanţa pe care au demonstrat-o ca procurori de caz”
Urmărește
484 afișări
Imaginea articolului Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei: „Eu am egalizat, din punct de vedere al garanţiilor procesuale, drepturile cetăţenilor şi sunt pus la zid realmente că introduc SRI în procesul penal”

„Este un alt mit pe care eu vreau să-l demontez foarte simplu. Decizia 55 din 2020 a CCR spune că sunt două sisteme de administrare a probelor prin interceptări: sistemul Codului Penal şi sistemul întemeiat prin Legea securităţii naţionale. CCR spune că în sistemul Codului Penal persoana interceptată are dreptul să conteste proba, în sistemul bazat pe legea 51/1991 nu are această posibilitate. CCR spune că ar trebui să existe o procedură de contestare a probelor în sistemul bazat pe Legea securităţii naţionale, care să fie inclusă în CPP. Cui foloseşte această procedură? Inculpatului, celui ascultat, învinuitului, persoanei suspecte. Procedura consolidează dreptul la apărare şi un proces echitabil. Eu am egalizat, din punct de vedere al garanţiilor procesuale, drepturile cetăţenilor şi sunt pus la zid realmente că introduc SRI în procesul penal. Ministerul Justiţiei nu a intervenit decât prin reglementarea acelei proceduri, nimic altceva. Sunt de acord că serviciile de informaţii trebuie să culeagă informaţii, judecătorii să judece, procurorii să cerceteze. Noi am dat o garanţie în plus celui care a fost înregistrat. Pe interceptările pe siguranţă naţională, trebuie indicat clar că este vorba de pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni. Proiectul de lege a plecat din recomandarea MCV care spunea că sunt zeci de decizii CCR care n-au fost introduse în Coduri. Dacă sunt avocat care practică în penal şi nu vreau să-mi iau acel certificat ORNISS, îmi asum ca liber profesionist că îmi restrâng practica la cazuri în care nu există informaţii de interes naţional. Statele moderne trăiesc în echilibru, nu există un exces al cetăţeanului contra statului şi nici invers. Nu este obiectul muncii mele legea informaţiilor clasificate. Noi am avut un spaţiu foarte strâns de intervenţie dat de CCR. Dacă se doreşte un alt sistem cu privire la eliberarea certificatelor ORNISS, cineva să facă o iniţiativă în acest domeniu în Parlament”, a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, în emisiunea OFF/OnThe Record, pe Aleph News, referindu-se la modificarea CPP prin care probele rezultate din MSN să poată fi folosite în dosare de corupţie.

Cât despre noi şefi numiţi ai Parchetelor – Marius Voineag (DNA), Alex Florenţa (PG) şi Alina Albu (DIICOT) - Cătălin Predoiu spune că aşteaptă din partea acestora o detaşare de fenomenul politic, profesionalism şi performanţă:

„Aştept profesionalism de la şefii parchetelor. Toţi trei şefi de parchete au respectul profesional al colegilor lor. Chiar şi şefii CSM care au dat aviz negativ în cazul DIICOT au spus că şefii parchetelor sunt valoroşi. Aştept să ceară de la colegii lor echidistanţă politică, imparţialitate, o detaşare de fenomenul politic.
Aştept înnoiri cu privire la mijloacele tehnice de exprimare a acestor instituţii. Aştept recuperarea produselor din infracţiuni, o mai bună folosire a resurselor umane. În trecut a existat o bogată cazuistică pe abuz în serviciu care s-a tradus în 20 de condamnări, avem şi 625 de cauze în judecată, este un aspect care să pună pe gânduri. Nu o să dau instrucţiuni în ce direcţie să o ia un parchet sau altul. Ca ministru, am posibilitatea legală să fac recomandări, în trecut am făcut recomandări cu privire la crima organizată, traficul de persoane şi trafic de droguri. Ca ministru, aştept de la şefii parchetelor performanţa pe care au demonstrat-o ca procurori de caz”.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici