„Decizia preşedintelui de a respinge propunerea domnului Dragnea este făcută în interesul României. Este atributul suveran al preşedintelui, potrivit Constituţiei, să respingă sau să accepte, prin desemnare, o propunere făcută de un partid politic sau de o alianţă de partide politice. Nu există niciun risc de suspendare pentru că a respectat Constituţia, a aplicat Constituţia şi legile ţări nu numai în literă, ci şi în spirit”, a spus vicepreşedintele Camerei.
El a arătat că liderul PSD Liviu Dragnea nu a citit toate legile care au impact pe funcţia de prim-ministru şi a făcut o „propunere pripită”.
„Dragnea a dus lucrurile în aceast situaţie neplăcută nu numai pentru dânsul, PSD-ALDE, ci şi pentru români. În mod normal, cu o propunere care îndeplinea toate criteriile de exigenţă, nu numai profesional ci şi din punct de vedere al altor legi care au impact pentru statul român, ar fi trebui azi să avem un premier desemnat pe baza unei propuneri făcute cu înţelepciune”, a spus Predoiu.
El a mai spus că PNL este alături de Klaus Iohannis şi consideră că şeful statului a luat o decizie corectă pentru statul român şi pentru cetăţeni, respectând interesele statului român.