„Afirmaţiile fostului premier Cîţu sunt mincinoase, aşa cum ne-a obişnuit. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în mandatul lui Cătălin Drulă nu are nicio legătură cu vreo paternitate asupra articolului de lege care a suscitat dezbatere în spaţiul public. De altfel, în dosarul acestui proiect, care se poate consulta la adresa https://tiny.cc/CodulComunicatiilor, se poate vedea în expunerea de motive că iniţiatorii proiectului de lege sunt ministrul interimar al Comunicaţiilor, Barna Tanczos, şi preşedintele ANCOM, Vlad Ştefan Stoica, iar avizatori membrii Guvernului Cîţu, după ieşirea USR de la guvernare”, transmite Cătălin Drulă.
Florin Cîţu a afirmat, întrebat despre proiectul de lege care ar permite interceptarea conversaţiilor pe WhatsApp, Messenger, Skype sau Telegram, că este vorba de Codul comunicaţiilor şi este necesar proiectul pentru a demara licitaţiile 5G. El precizează că există avizul CSAT.
Chestionat cum a apărut acel amendament, pentru că în varianta pusă în dezbatere publică a proiectului nu era cu varianta finală, Cîţu a răspuns: „Trebuie să vorbiţi cu iniţiatorii. Nu ştiu exact cine l-a introdus. Ministerul respectiv, Ministerul Transporturilor, ştiţi foarte bine. Nu mai ştiu dacă era ministru (Cătălin Drulă – n.r.)”.