- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cazurile Mitrea şi Năstase, discutate de o subcomisie formată din şapte raportori
Solicitarea DNA în cazul lui Miron Mitrea va fi discutată de o subcomisie formată din şapte raportori, care vor prezenta un raport Comisiei juridice, a anunţat, luni, preşedintele Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu, care a precizat că o procedură similară va fi urmată şi în cazul lui Adrian Năstase.
Cazurile Mitrea şi Năstase vor fi discutate de o subcomisie formată din şapte raportori (Imagine: Mediafax Foto)
Olteanu a mai precizat că cei doi foşti membri ai Guvernului nu vor avea acces la dosare, pentru că nu au avut nici până acum.
La rândul său, preşedintele Comisiei juridice Sergiu Andon a precizat că lucrările subcomisiei vor fi secrete. El a mai spus că acest for urmează să prezinte un raport Comisiei juridice, care va discuta cazurile respective, invitând eventual şi parlamentarul în cauză, precum şi un reprezentant al Parchetului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
"Prea mult spectacol în jurul acestui eveniment, nu plăcut, dar nu ştim cine l-a produs, nu va exista", a ţinut să precizeze la rândul său Sergiu Andon.
Documentul întocmit apoi de Comisia juridică va fi înaintat Biroului Permanent al Camerei, care îl va spune votului plenului.
"Ne-am însuşit propunerea Comisiei juridice, prin care se urmăresc câteva obiective, respectiv rapiditatea soluţionării cererilor, păstrarea unei confidenţialităţi asupra probelor din dosar, care să permită administrarea dosarelor de către Parchet, după încuviinţarea de către Parlament, precum şi asigurarea unui acces al parlamentarilor la informaţii care să-i facă să ia o decizie în cunoştinţă de cauză. Am stabilit să existe un număr de şapte raportori, care să pregătească pentru Comisia juridică o propunere de raport pe baza studierii dosarului", a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor.
Olteanu a mai spus că termenul estimativ pentru redactarea raportului este de două săptămâni şi că cei doi foşti membri ai Guvernului nu vor avea acces la dosare, pentru că nu au avut nici până acum
Totuşi, Bogdan Olteanu a menţionat că ceilalţi deputaţi vor putea, în urma unei solicitări motivate adresate preşedintelui Comisiei juridice, Sergiu Andon, să cerceteze dosarele, dar doar sub supravegherea unuia dintre cei şapte raportori.
"Toţi parlamentarii care doresc să aibă acces la aceste dosare trebuie să facă o cerere scrisă adresată domnului preşedinte Andon şi vor putea să cerceteze acest dosar sub supravegherea unuia dintre cei şapte membri ai subcomisiei. Astfel vom asigura un control şi fiecare îşi va asuma responsabilitatea pentru datele pe care le descoperă sau pe care ar dori să le facă publice de acolo. Vor putea consulta dosarele doar cei care consideră necesar, dar noi apreciem, şi e o recomandare puternică pe care o fac colegilor mei parlamentari, să se bazeze pe modul în care membrii subcomisiei analizează dosarul şi pe recomandarea acestora", a mai spus Olteanu.
El le-a mai recomandat colegilor săi parlamentari "să se abţină" de la cercetarea dosarului pentru a nu fi potenţiali suspectaţi pentru compromiterea unor probe din dosar.
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Camerei Deputaţilor aviz pentru declanşarea urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea şi al lui Adrian Năstase.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO