CC: Desemnarea miniştrilor interimari nu presupune exercitarea competenţei Parlamentului

Curtea Constituţională subliniază - în decizia prin care a constatat faptul că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi şeful statului - faptul că numirea miniştrilor în caz de remaniere guvernamentală reprezintă o instituţie constituţională distinctă, cu o reglementare constituţională distinctă de aceea a desemnării miniştrilor interimari.

În 19 octombrie 2009, preşedintele Senatului a sesizat Curtea Constituţională "cu privire la intervenţia unui conflict de natură constituţională între Parlamentul României şi Preşedintele României, motivat de încălcarea dreptului constituţional al Parlamentului de a aproba numirea unor membri ai Guvernului, drept ce îi revine în exercitarea atribuţiei reglementată de art.85 alin.(1) coroborat cu art.85 alin.(3) din Constituţie".

Curtea a constatat faptul că nu există un astfel de conflict, motivarea deciziei fiind publicată, luni, pe site-ul Curţii Constituţionale.

În motivarea sesizării se susţinea, în esenţă, că prin Decretul nr.1360 din 1 octombrie 2009, preşedintele României a luat act de demisia unor miniştri şi a constatat încetarea funcţiei acestora de membri ai Guvernului. La aceeaşi dată, având în vedere vacanţa funcţiilor de ministru astfel intervenită, şeful statului a emis decrete pentru desemnarea unor membri ai Guvernului ca miniştri interimari.

Desemnarea de către preşedintele României, la propunerea primului-ministru, a unor membri ai Partidului Democrat Liberal (PDL) pentru preluarea portofoliilor de ministru deţinute anterior de membri ai Partidului Social Democrat a condus practic la schimbarea structurii/compoziţiei politice a Guvernului, astfel cum a fost aceasta validată de Parlament în data de 22 decembrie 2008.

Or, faţă de dispoziţiile art.85 alin.(3) din Constituţie, potrivit cărora, dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României poate numi unii membri ai Guvernului numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru, s-a creat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Preşedinte, prin eludarea de către Preşedintele României a normelor constituţionale şi organice referitoare la desemnarea unor membri ai Guvernului, norme care stabilesc atribuţia Parlamentului de a aproba propunerea primului-ministru, anterior exercitării de către preşedintele României a atribuţiei de numire a unor membri ai Guvernului.

Se arată, totodată, că art.85 alin.(3) din Constituţie nu distinge după cum este vorba de numirea unor miniştri interimari sau titulari, iar unei formulări generale a textului legal trebuie să îi corespundă o aplicare a sa tot generală, fără a introduce distincţii pe care legea nu le conţine.

A interpreta această normă în sensul că ar statua exclusiv o regulă referitoare la numirea miniştrilor titulari, nu şi a miniştrilor interimari, ar însemna adăugarea la textul constituţional şi, mai mult, ar însemna crearea unui regim discriminatoriu între candidaţii la funcţia de ministru, în sensul că numai unii dintre aceştia ar trebui supuşi verificărilor şi, apoi, aprobării Parlamentului.

Se consideră că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art.85 alin.(2) din Constituţie, deoarece situaţia reglementată de acestea are în vedere doar remanierea care nu are ca urmare schimbarea structurii sau a compoziţiei politice, ci doar situaţia schimbării membrilor Guvernului post pe post.

Schimbarea structurii sau a compoziţiei politice intervine în toate cazurile în care se produc înlocuiri între miniştri având apartenenţă politică diferită, în care se măreşte sau se micşorează numărul membrilor Guvernului, dar şi în situaţia în care fie mai este cooptat la guvernare unul sau mai multe partide, fie este scos de la guvernare un partid sau mai multe.

Se invocă şi considerentele Deciziilor Curţii Constituţionale nr.356 din 5 aprilie 2007 şi nr.98 din 7 februarie 2008.

Astfel, s-a solicitat Curţii Constituţionale să procedeze la soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională, să oblige autoritatea publică ce a încălcat normele constituţionale (Preşedintele României) "la remedierea situaţiei create de încălcarea art.85 alin.(3) din Constituţie, prin anularea de către aceasta a actelor nelegal emise", şi să oblige primul-ministru al României ca, în aplicarea dispoziţiilor art.85 alin.(3) din Constituţie, să solicite Parlamentului României "aprobarea numirii unor membri ai Guvernului".

În prezenta cauză, potrivit cererii formulate, autorităţile publice aflate în conflict sunt Parlamentul României şi preşedintele României, textele constituţionale asupra cărora poartă conflictul sunt cele ale art.85 alin.(1) şi (3) din Constituţie, iar opinia autorului cererii este aceea că desemnarea de către Preşedintele României a unor miniştri interimari, prin decretele menţionate în sesizare, s-a făcut cu încălcarea competenţei Parlamentului de a aproba numirea miniştrilor în cauză. În finalul cererii se face şi precizarea că, "chiar dacă s-ar aprecia că prin emiterea Decretului nr. [...] Preşedintele României nu şi-a arogat competenţe ce nu îi aparţineau, ci doar a exercitat o competenţă cu încălcarea procedurii prealabile impuse de o normă constituţională (numirea unor miniştri în absenţa aprobării prealabile dată de către Parlamentul României), trebuie reţinut că […] în sfera conflictelor juridice de natură constituţională este inclus orice conflict juridic de acest fel intervenit între autorităţile publice, iar nu numai conflictele de competenţă născute între acestea."

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că un conflict juridic de natură constituţională dintre autorităţi publice presupune "acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor". (Decizia nr.53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.144 din 17 februarie 2005).

Curtea Constituţională a mai statuat că textul art.146 lit.e) din Constituţie "stabileşte competenţa Curţii de a soluţiona în fond orice conflict juridic de natură constituţională ivit între autorităţile publice, iar nu numai conflictele de competenţă născute între acestea" (Decizia nr.270 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.290 din 15 aprilie 2008).

Raportând datele speţei la considerentele de principiu reţinute din jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională urmează să decidă dacă aspectele sesizate în cererea preşedintelui Senatului întrunesc elementele constitutive ale unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României şi Preşedintele României.

Astfel, pentru a stabili dacă, prin emiterea decretelor de desemnare a unor miniştri ai Guvernului ca miniştri interimari pe funcţiile de ministru vacante ca urmare a demisiei şi ieşirii de la guvernare a miniştrilor aparţinând Partidului Social Democrat, preşedintele României a încălcat competenţa Parlamentului la care face referire art.85 alin.(3) din Legea fundamentală, Curtea urmează să analizeze ipoteza aplicării textului constituţional invocat.

Curtea constată mai întâi că art.85 din Constituţie, având ca denumire marginală "Numirea Guvernului", reglementează procedura de desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru şi numirea Guvernului, fiind prevăzute trei cazuri în care Preşedintele României numeşte Guvernul [alin.(1)] sau numai pe unii membri ai Guvernului [alin.(2) şi (3)].

Conform art.85 alin.(2) şi (3) din Constituţie, "(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului. (3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru".

Din interpetarea sistematică a dispoziţiilor art.85 alin.(2) şi (3) din Constituţie, a celor ale art.106 potrivit cărora "funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege", ale art.107 alin.(3) şi (4) care stabilesc durata maximă a interimatului, precum şi ale art.10 din Legea nr.90/2001 privind organizarea si funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, potrivit cărora "numirea în funcţia de membru al Guvernului, în caz de remaniere guvernamentala sau de vacanţă a postului, se face de Preşedintele Romaniei, la propunerea primului-ministru", rezultă că, în cazul încetării funcţiei de membru al Guvernului, primul-ministru are obligaţia de a propune şi Preşedintele României are obligaţia de a numi, prin decret, într-un termen de cel mult 45 de zile, un nou ministru titular.

Alin.(3) al art.85 din Constituţie, invocat ca temei al cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională, impune ca numirea ministrului să se realizeze pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru, în situaţia în care prin propunerea de "remaniere" se schimbă "structura" sau "compoziţia politică" a Guvernului.

Remanierea guvernamentală reprezintă înlocuirea unor membri ai Guvernului cu alte persoane care nu se regăsesc pe lista iniţială aprobată de Parlament, prin acordarea votului de încredere, explică CC.

Reglementând structura Guvernului, în art.102, Constituţia prevede că "Guvernul este alcătuit din prim- ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică".

Textul constituţional nu face nicio referire la numărul de ministere sau la nominalizarea acestora.

Prin urmare, în lipsa unor norme exprese prevăzute prin lege organică, structura Guvernului este cea aprobată prin hotărârea Parlamentului de acordare a încrederii Guvernului, sau cea aprobată prin hotărârea Parlamentului privind schimbarea structurii Guvernului, la cererea primului-ministru. În acest sens sunt dispoziţiile art.36 şi art.37 din Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.

Potrivit art.36 din actul normativ menţionat, "Ministerele şi miniştrii se aprobă de către Parlament, prin acordarea votului de încredere asupra Programului de Guvernare şi întregii liste a Guvernului, la învestitură" iar, potrivit art.37 alin.(1), "Primul -ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea, desfiinţarea sau, după caz, divizarea ori comasarea unor ministere. În astfel de situaţii prevederile art.36 se aplică în mod corespunzător".

Compoziţia politică priveşte partidele care intră în alcătuirea Guvernului, schimbarea compoziţiei politice intervenind în situaţia în care prin remanierea guvernamentală este cooptat sau, după caz, scos de la guvernare un partid politic sau mai multe.

Prin Decizia 356 din 5 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 14 mai 2007, invocată în motivarea cererii, Curtea a reţinut următoarele:

"În situaţia învestirii Guvernului şi aprobării Programului de guvernare, Parlamentul îi verifică, prin comisiile permanente, pe candidaţii pentru funcţia de ministru şi apoi dezbate şi aprobă prin hotărâre, în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, Programul de guvernare şi lista completă a Guvernului. Hotărârea Parlamentului, semnată de preşedinţii Camerelor, se înaintează de către aceştia de îndată Preşedintelui României, spre a proceda la numirea Guvernului; acestea sunt prevederile art.76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Numirea Guvernului de către preşedintele României nu se face la sesizarea primului - ministru, ci la sesizarea Preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi în baza hotărârii Parlamentului de aprobare a Programului de guvernare şi a listei complete a membrilor Guvernului. Obligaţia constituţională a preşedintelui României se fundamentează pe hotărârea Parlamentului şi, în executarea acesteia, Preşedintele emite decretele de numire în funcţie a membrilor Guvernului, urmată de depunerea jurământului de credinţă cerut de lege. Candidaţii la funcţia de ministru înscrişi pe lista Guvernului, propusă de candidatul pentru funcţia de prim-ministru, sunt audiaţi de comisiile permanente ale Camerelor Parlamentului, competente potrivit obiectului de activitate al funcţiei candidatului de ministru şi, pe baza constatărilor făcute, acestea emit avize favorabile sau avize de respingere [...]. Aceasta este procedura prevăzută de art.72 alin.2 şi 3 şi art.76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Şi în situaţia remanierii guvernamentale, prevăzută de art.85 alin.(3) din Constituţie, se aplică întocmai procedura prevăzută de art.72 alin.2 şi 3 şi art.76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. [...]. Hotărârile Parlamentului au la bază constatările făcute de comisiile permanente parlamentare privind corespunderea pe funcţie a candidaţilor propuşi şi, în temeiul acestor garanţii, urmează învestirea în funcţie de către Preşedintele României, depunerea jurământului şi intrarea în exerciţiul funcţiunii. Acesta este cadrul juridic obligatoriu pentru situaţiile prevăzute de art.85 alin.(1) şi (3) şi art.103 din Constituţie, dispoziţii dezvoltate în prevederile Regulamentului şedinţelor comune ale Camerelor Parlamentului."

Prin Decizia nr.98 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.140 din 22 februarie 2008, Curtea a statuat că, în cazurile prevăzute la alin.(1) şi (3) ale art.85, "numirea de către Preşedintele României a miniştrilor este un act de executare a hotărârii Parlamentului şi de învestire, pe această bază, a miniştrilor, de către şeful statului. Hotărârea organului reprezentativ suprem al poporului român [art.61 alin.(1) din Constituţia României] este un act obligatoriu, pe care preşedintele nu l-ar putea refuza decât prin săvârşirea unor fapte grave de încălcare a Constituţiei".

"Acesta este cadrul legal şi jurisprudenţial la care se raportează cererea adresată Curţii Constituţionale, adică cel corespunzător numirii unor membri ai Guvernului, în cazul remanierii guvernamentale care are ca efect schimbarea structurii sau a compoziţiei politice a Guvernului", subliniază CC.

Curtea arată că se constată însă că situaţia juridică supusă examinării Curţii prin cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională formulată de Preşedintele Senatului este diferită de aceea expusă anterior, ceea ce determină incidenţa dispoziţiilor constituţionale corespunzătoare acestei situaţii.

Curtea reţine că, urmare deciziei Partidului Social Democrat (PSD) de a ieşi de la guvernare şi a depunerii demisiilor de către miniştrii având această apartenenţă politică, preşedintele României, la propunerea primului- ministru, în temeiul art.85 alin.(2), art.100 alin.(1) si art. 106 din Constituţia Romaniei, precum şi al art.5 şi art.8 alin. (1) din Legea 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, a luat act de demisia următorilor miniştri şi a constatat încetarea funcţiei acestora de membri ai Guvernului: Cristian Diaconescu, ministrul afacerilor externe; Ecaterina Andronescu, ministrul educaţiei, cercetării şi inovării; Marian Sârbu, ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale; Ilie Sârbu, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale; domnul Ion Bazac, ministrul sănătăţii; Nicolae Nemirschi, ministrul mediului; Constantin Niţă, ministrul întreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri; Victor Viorel Ponta, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul.

A fost emis Decretul nr.1360 din 1 octombrie 2009 pentru constatarea vacanţei unor posturi de membru al Guvernului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.649 din 1 octombrie 2009.

Prin Decretele nr.1361 din 1 octombrie 2009, nr.1362 din 1 octombrie 2009, nr.1363 din 1 octombrie 2009, nr.1364 din 1 octombrie 2009, nr.1365 din 1 octombrie 2009, nr.1366 din 1 octombrie 2009, nr.1367 din 1 octombrie 2009 şi Decretul nr.1368 din 1 octombrie 2009, toate publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.649 din 1 octombrie 2009, preşedintele României a dispus desemnarea primului-ministru şi a următorilor miniştri în funcţie, membri ai Partidului Democrat Liberal (cu excepţia domnului Cătălin Marian Predoiu), ca miniştri interimari: Emil Boc, prim-ministru al Guvernului României, ca ministru interimar al educaţiei, cercetării şi inovării; Gabriel Sandu, ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, ca ministru interimar al întreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri; Gheorghe Pogea, ministrul finanţelor publice, ca ministru interimar al muncii, familiei şi protecţiei sociale; Elena Gabriela Udrea, ministrul turismului, ca ministru interimar al mediului; Radu Mircea Berceanu, ministrul transporturilor şi infrastructurii, ca ministru interimar al agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale; domnul Cătălin Marian Predoiu, ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti, ca ministru interimar al afacerilor externe; Adriean Videanu, ministrul economiei, ca ministru interimar al sănătăţii; Sorina Luminiţa Plăcintă, ministrul tineretului şi sportului, ca ministru interimar pentru relaţia cu Parlamentul.

Curtea constată că prin decretele preşedintelui României anterior menţionate nu au fost numiţi miniştri titulari pe funcţiile rămase vacante, ci au fost desemnaţi miniştri din cadrul aceluiaşi cabinet pentru a se asigura interimatul funcţiei până la numirea noilor miniştri, în cadrul termenului de 45 de zile, prevăzut de art.107 alin.(4) din Legea fundamentală.

Potrivit art.107 alin.(3) şi (4) din Constituţie "dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern. Prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile".

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art.9 din Legea 90/2001, potrivit cărora: "(1) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la art.5 sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului- ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile. (2) Prevederile alin.(1) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile. (3) În situaţiile prevăzute la alin.(2), înăuntrul termenului de 45 de zile, primul-ministru va iniţia procedurile prevăzute de lege pentru numirea unui alt membru al Guvernului".

Interimatul reprezintă situaţia în care o persoană îndeplineşte, în condiţiile stabilite de lege, pe o perioadă determinată, atribuţiile unei alte persoane ce ocupă o demnitate sau o funcţie publică.

Interimatul funcţiei de ministru se referă la situaţia în care conducerea unui minister este exercitată, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile, de un alt membru al Guvernului decât ministrul titular, a cărui funcţie a încetat în condiţiile art.106 din Constituţie sau care este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile. Având în vedere rolul miniştrilor care, potrivit art.46 din Legea 90/2001, exercită conducerea ministerelor şi le reprezintă "în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie", ceea ce impune continuitate în activitatea acestora, instituţia interimatului oferă soluţia constituţională pentru păstrarea acestei continuităţi, până la propunerea de către primul-ministru a unor înlocuitori pentru exercitarea funcţiilor de ministru devenite vacante.

Această procedură este compatibilă cu mandatul acordat de Parlament prin votul de învestitură, fiind menită să asigure buna funcţionare a Guvernului, în vederea realizării atribuţiilor acestuia.

Potrivit susţinerilor cuprinse în sesizare, întrucât art.85 alin.(3) din Constituţie nu distinge după cum este vorba de numirea unor miniştri titulari sau interimari, acesta s-ar aplica în ambele situaţii, cu consecinţa numirii - atât a noilor membri ai Guvernului cât şi a miniştrilor interimari - pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru, în cazul în care au loc schimbări în structura sau compoziţia politică a Guvernului.

Curtea constată că nu poate fi primită această interpretare a dispoziţiilor art.85 alin.(3) din Constituţie. Norma constituţională nu distinge în sensul menţionat în sesizare, întrucât ipoteza aplicării acesteia este foarte clar definită de legiuitorul constituant, ceea ce exclude necesitatea realizării vreunei distincţii.

Astfel, art.85 alin.(3) din Constituţie se aplică în situaţia "remanierii guvernamentale". Or, interimatul se asigură întotdeauna de către un membru al Guvernului, şi nu de către o persoană aflată în afara listei aprobate de Parlament prin acordarea votului de învestitură, iar desemnarea ministrului interimar se face pe o perioadă de timp limitată chiar prin textul constituţional - cel mult 45 de zile.

Prin desemnarea unui sau unor miniştri interimari nu are loc o remaniere guvernamentală, de esenţa acesteia fiind, aşa cum s-a arătat, înlocuirea unor membri ai Guvernului cu persoane care nu se află pe lista aprobată de Parlament la învestitură.

Eventualele schimbări în structura sau compoziţia politică a Guvernului, la care se referă acelaşi text constituţional, pot fi analizate în cazul şi în legătură cu remanierea guvernamentală, iar nu cu privire la o perioadă tranzitorie, în care funcţionarea Guvernului este asigurată de miniştri rămaşi în funcţie, până la numirea unor noi membri titulari în funcţiile de ministru.

De altfel, interpretarea în sensul că şi în cazul desemnării unuia sau a mai multor membri ai Guvernului ca miniştri interimari aceştia ar trebui supuşi verificării şi aprobării de către Parlament, lipseşte de eficienţă instituţia interimatului şi ar conduce la blocaje instituţionale, cu consecinţe negative asupra funcţionării întregului Guvern şi asupra realizării programului acestuia aprobat de Parlament.

De asemenea, arată CC, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia nerespectarea procedurii impuse de art.85 alin.(3) din Constituţie în cazul desemnării miniştrilor interimari ar crea un regim discriminatoriu între candidaţii la funcţia de ministru "în sensul că numai unii dintre aceştia ar trebui supuşi verificărilor şi, apoi, aprobării Parlamentului".

Aceasta, întrucât miniştrii interimari nu sunt "candidaţi la funcţia de ministru", ci miniştri în funcţie, care exercită pe o perioadă de cel mult 45 de zile şi atribuţiile altui membru al Guvernului care "se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106" sau "este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile".

Termenul de cel mult 45 de zile a fost instituit de legiuitorul constituant tocmai pentru a permite realizarea procedurilor legate de numirea noului sau noilor miniştri, în legătură cu aceste proceduri fiind incidente dispoziţiile art.85 din Constituţie.

În plus, şi în această componenţă provizorie, până la numirea noului sau noilor miniştri, Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului, în conformitate cu dispoziţiile art.109 din Constituţie potrivit cărora "Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate.

Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia[...]", iar cât timp încrederea acordată Guvernului nu a fost retrasă, nu există temei constituţional pentru ca aceiaşi membri ai Guvernului aflaţi pe lista iniţială aprobată de Parlament la învestitură să fie din nou supuşi aprobării Parlamentului.

În plus, dacă apreciază că Guvernul nu îşi poate realiza funcţiile constituţionale sau programul politic în componenţa sa provizorie, Parlamentul, în exercitarea funcţiei sale de control, poate să retragă Guvernului încrederea acordată, prin promovarea şi adoptarea unei moţiuni de cenzură, în condiţiile art.113 sau art.114 din Constituţie.

În concluzie, Curtea reţine că dispoziţiile art.85 alin.(3) din Constituţie nu sunt aplicabile în cazul desemnării miniştrilor interimari, ci numai în cazul numirii de noi membri ai Guvernului. Această concluzie rezultă atât din interpretarea literală a textelor constituţionale de referinţă [art.85 din Constituţie se referă la numirea Guvernului, pe când art.107 alin.(3) şi (4) din Constituţie se referă la desemnarea altor membri ai Guvernului ca miniştri interimari], cât şi din interpretarea sistematică a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.85 - Numirea Guvernului, art.103 - Învestitura, art.104 - Jurământul de credinţă, art.106 - Încetarea funcţiei de membru al Guvernului, art.107 - Primul-ministru şi art.109 - Răspunderea membrilor Guvernului.

Numirea miniştrilor în caz de remaniere guvernamentală reprezintă o instituţie constituţională distinctă, cu o reglementare constituţională distinctă de aceea a desemnării miniştrilor interimari.

Întrucât desemnarea miniştrilor interimari, reglementată de dispoziţiile art.107 din Constituţie, nu presupune exercitarea competenţei Parlamentului la care face referire art.85 alin.(3) din Legea fundamentală, nu se poate susţine încălcarea, de către preşedintele României, a acestei competenţe sau a "procedurii prealabile" impuse de acelaşi text constituţional.

Astfel fiind, Curtea constată că nu există conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi preşedintele României, în legătură cu emiterea decretelor Preşedintelui României de desemnare a unor miniştri interimari menţionate în cererea adresată Curţii, respectiv Decretele nr.1361 din 1 octombrie 2009, nr.1362 din 1 octombrie 2009, nr.1363 din 1 octombrie 2009, nr.1364 din 1 octombrie 2009, nr.1365 din 1 octombrie 2009, nr.1366 din 1 octombrie 2009, nr.1367 din 1 octombrie 2009 şi nr.1368 din 1 octombrie 2009, toate publicate în Monitorul Oficial 649 din 1 octombrie 2009.

Curtea s-a pronunţat în limitele sesizării, în conformitate cu dispoziţiile art.10 şi art.34 alin.(2) din Legea nr.47/1992, care nu permit extinderea cadrului procesual cu privire la alte autorităţi publice, nici cu privire la alte texte legale decât cele precizate în cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională.

În concluzie, CC constată că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României şi Preşedintele României în legătură cu emiterea de către Preşedintele României a decretelor de desemnare a unor miniştri interimari menţionate în sesizare, decizia Curţii este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Parlamentului şi Preşedinţiei.