CC: Guvernul a încălcat alte legi, dar nu şi Constituţia atunci când nu a consultat CSAT

Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) au apreciat că Executivul a încălcat alte legi, dar nu şi Constituţia atunci când a adoptat acte normative fără consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, astfel că între cele două instituţii nu a existat un conflict de natură constituţonală.

Urmărește
17 afișări
Imaginea articolului CC: Guvernul a încălcat alte legi, dar nu şi Constituţia atunci când nu a consultat CSAT

CC: Guvernul a încălcat alte legi, dar nu şi Constituţia atunci când nu a consultat CSAT

"Curtea constată că nici prevederile constituţionale ale articolului 119, invocate în susţinerea cererii (...) şi nici vreun alt text constituţional nu se referă la avizarea actelor normative iniţiate sau emise de Guvern, în sensul condiţionării emiterii lor numai după obţinerea unui aviz", se arată în motivarea deciziei Curţii Constituţionale din 7 februarie, făcută publică joi.

Curtea Constituţională coroborează faptul că în Constituţie nu se vorbeşte explicit despre necesitatea consultării CSAT la hotărârile de Guvern cu faptul că procesul legislativ nu a fost afectat pe fond de modul în care Executivul a evitat avizul CSAT, apreciind că între cele două instituţii nu a existat un conflict de natură constituţională.

"Conflictul juridic de natură constituţională există între două sau mai multe autorităţi şi poate privi conţinutul ori întinderea atribuţiilor lor decurgând prin Constituţie, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competenţă (...) care pot crea blocaje instituţionale. Or, în speţă, nu suntem în prezenţa unui asemenea conflict, ci în prezenţa neîndeplinirii de către Guvernul României a unei obligaţii legale în cadrul unei proceduri de legiferare, şi anume neîndeplinirea obligaţiei de a solicita avizul CSAT în legătură cu hotărârile menţionate, care însă nu a afectat procesul legislativ prin crearea unui blocaj instituţional", susţin magistraţii Curţii Constituţionale, în motivarea deciziei din 7 februarie.

Curtea a mai fost chemată să se pronunţe asupra unei alte dileme legate de CSAT. Judecătorilor li s-a cerut să spună dacă CSAT poate sau nu să aibă calitate procesuală, însă magistraţii Curţii Constituţionale nu s-au pronunţat în vreun sens, apreciind că nu au competenţă.

În 8 ianuarie, preşedintele Traian Băsescu a transmis Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 77/2007 pentru modificarea şi completarea Legii 164/2001 privind pensiile militare de stat, precum şi pentru modificarea Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Ca urmare a constatării neconstituţionalităţii acestor legi printr-o practică neconstituţională a Guvernului de înlăturare de la decizie a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, preşedintele Traian Băsescu a solicitat Curţii Constituţionale soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre cele două entităţi, respectiv Guvernul şi CSAT-ul. Decizia Curţii Constituţionale a fost anunţată în 7 februarie, dar motivarea ei a fost dată publicităţii joi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici