CC: Senatul s-a îndepărtat de textul propunerii legislative privind numirea procurorilor şefi

CC explică în motivarea neconstituţionalităţii modificărilor la Legea magistraţilor că Senatul s-a îndepărtat de textul propunerii legislative, eliminând competenţele preşedintelui în numirea şi revocarea procurorilor şefi şi nu pe cele ale ministrului Justiţiei aşa cum nota iniţiativa legislativă.

Urmărește
38 afișări
Imaginea articolului CC: Senatul s-a îndepărtat de textul propunerii legislative privind numirea procurorilor şefi

CC: Senatul s-a îndepărtat de textul propunerii legislative privind numirea procurorilor şefi

În urmă cu o săptămână, Curtea Constituţională (CC) a decis, cu majoritate de voturi, că modificarea şi completarea articolului 54 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt neconstituţionale, întrucât a fost încălcat principiul constituţional al bicameralismului Parlamentului României.

Motivarea deciziei din 8 octombrie a Curţii Constituţionale a fost publicată pe site-ul instituţiei.

Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea art.54 din Legea 303/2004, având următorul cuprins, stabilit de Senatul României în calitate de Cameră decizională, în şedinţa din 16 septembrie 2008:

" Art.I. - Articolul 54 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, se modifică şi se completează după cum urmează:

Art.54.- (1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii-şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul secţiei de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

(2) Persoanele propuse trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: a) să facă parte dintre procurorii cu o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror; b) să deţină gradul profesional corespunzător funcţiei de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori al parchetelor de pe lângă curţile de apel sau corespunzător funcţiei de judecător în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori al curţilor de apel.

(3) Numirea se face pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

(4) Dispoziţiile art.48 alin. (10) - ( 12) se aplică în mod corespunzător.

(5) Revocarea procurorilor din funcţiile de conducere prevăzute la alin.(1) se face de plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul secţiei de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

(6) Dispoziţiile art.51 alin.(2) se aplică în mod corespunzător".

În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, semnată de 59 de deputaţi, se susţine că Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost modificată cu încălcarea prevederilor art. 61 alin. (1), art. 75 şi art. 134 alin.(1) din Constituţia României, pentru următoarele considerente: Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 19 aprilie 2006, a respins propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici