CC: Senatul s-a îndepărtat de textul propunerii legislative privind numirea procurorilor şefi

CC explică în motivarea neconstituţionalităţii modificărilor la Legea magistraţilor că Senatul s-a îndepărtat de textul propunerii legislative, eliminând competenţele preşedintelui în numirea şi revocarea procurorilor şefi şi nu pe cele ale ministrului Justiţiei aşa cum nota iniţiativa legislativă.

Urmărește
38 afișări
Imaginea articolului CC: Senatul s-a îndepărtat de textul propunerii legislative privind numirea procurorilor şefi

CC: Senatul s-a îndepărtat de textul propunerii legislative privind numirea procurorilor şefi

La data de 20 februarie 2006 s-a înregistrat la Camera Deputaţilor propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004, iniţiată de senatoarea Rodica Mihaela Stănoiu (soţul acesteia este judecător la Curtea Constituţională-n.r.) şi deputatul Iordache Florin, propunerea având în vedere modificarea art. 54 din lege, în sensul de a se prevedea că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este numit în funcţie şi revocat de către preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, iar ceilalţi procurori nominalizaţi în textul menţionat sunt numiţi în funcţie şi revocaţi de către şeful statului, la propunerea ministrului justiţiei.

În expunerea de motive la această propunere legislativă se arăta că întrucât atât ministrul Justiţiei, cât şi procurorul general al României sunt membri de drept ai CSM, instituirea competenţei ministrului Justiţiei de a propune numirea şi revocarea unui alt membru al Consiliului, îi conferă ministrului Justiţiei o poziţie privilegiată în cadrul Consiliului şi este de natură să diminueze rolul Consiliului Superior al Magistraturii, de unic garant al independenţei justiţiei, al carierei profesionale a magistraţilor.

La data de 19 aprilie 2006 Camera Deputaţilor a respins propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii 303/2004, întrucât nu a fost întrunită majoritatea calificată a acestei Camere, pentru adoptarea unei legi organice. În aceeaşi zi, propunerea legislativă a fost înaintată Senatului care, la data de 16 septembrie 2008 a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea art.54 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, având conţinutul reprodus mai sus.

Curtea Constituţională constată că legea, în redactarea pe care a adoptat-o Senatul, se îndepărtează în mod substanţial atât de la textul propunerii legislative, cât şi de la obiectivele urmărite de această propunere. În esenţă, se elimină competenţele preşedintelui României în cadrul procedurii de numire şi de revocare a procurorilor din funcţiile de conducere nominalizate în art. 54 din Legea nr.303/2004 şi se atribuie ministrului Justiţiei un rol decisiv în cadrul acestei proceduri. Niciuna dintre aceste soluţii nu a făcut obiectul iniţiativei legislative şi nu a fost dezbătută în Camera Deputaţilor. Mai mult, atribuirea de competenţă ministrului Justiţiei în procedura de numire şi de revocare a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în vădită contradicţie cu iniţiativa legislativă, care urmărea, aşa cum s-a arătat, eliminarea competenţei ministrului Justiţiei de a propune numirea în funcţie şi revocarea magistratului menţionat.

Citește mai departe:

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici