CCR amână pentru 22 octombrie pronunţarea pe sesizarea lui Robert Cazanciuc
„Cu privire la cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României – Senat, pe de o parte, şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire şi Criminalistică, pe de altă parte, cerere formulată de preşedintele Senatului, Curtea Constituţională a amânat pronunţarea pentru data de 22 octombrie 2020”, anunţă CCR.
Vicepreşedintele Senatului, Robert Cazanciuc, care are atribuţii de preşedinte, a cerut, în 29 mai, Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict constituţional între Parlament – Senat şi PICCJ. Acesta spunea despre conflict că s-a manifestat printr-o „ingerinţă directă şi neconstituţională” a unei structuri a Ministerului Public în activitatea Parlamentului.
Ancheta a vizat modul în care Cristian Marciu, senator PSD de Giurgiu, a fost menţinut în funcţie cu toate că, în anul 2015, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au declarat, definitiv, incompatibil după ce a avut afaceri cu instituţii ale statului.
Tăriceanu ar fi vizat de această anchetă deoarece, în calitate de preşedinte al Senatului, nu ar fi dat curs, în 2017, solicitării Agenţiei Naţionale de Integritate de a-l elibera din funcţie de Marciu.