De asemenea, CCR a respins și obiecțiile legate de legea privind desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul României.
În motivarea deciziei, CCR precizează că participarea autorităților militare ale NATO la controlul spațiului aerian național trebuie analizată în contextul obligațiilor asumate de România ca stat membru al Alianței Nord-Atlantice, iar acest lucru nu afectează suveranitatea țării.
„Transferul de autoritate reglementat are în vedere o acțiune de predare/preluare a controlului și comenzii de către autoritățile militare desemnate ale NATO asupra elementelor naționale din compunerea structurii de forțe a armatei care execută misiuni specifice”, se arată în comunicatul CCR.
În aceeași ședință, Curtea a declarat neconstituțională prevederea din Statutul funcționarilor publici referitoare la condamnările penale care ar face o persoană „incompatibilă cu exercitarea funcției publice”, considerând că sintagma este ambiguă și poate genera abuzuri.
De asemenea, CCR a respins sesizările de neconstituționalitate formulate împotriva hotărârilor Senatului și Camerei Deputaților privind restructurarea serviciilor parlamentare, reținând că acestea au fost emise în temeiul autonomiei organizatorice a celor două camere.
Deciziile Curții Constituționale sunt definitive și obligatorii.