CCR a respins ca inadmisibile cele două contestații formulate împotriva candidaturii lui Călin Georgescu, întrucât „acestea nu îndeplineau condițiile procedurale prevăzute de lege”.
„În ședința din data de 8 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere patru contestații. În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibile contestațiile formulate, întrucât acestea nu îndeplineau condițiile procedurale prevăzute de lege. Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central”, a transmis Curtea Constituțională, fără detalii legate de motivele respingerii contestațiilor.
De menționat este faptul că Biroul Electoral Central (BEC) trebuie să valideze tehnic candidatura depusă de Călin Georgescu și abia apoi ar putea fi contestată.
De asemenea, decizia luată sâmbătă de CCR nu presupune automat și validarea candidaturii acestuia.
CCR se poate pronunța pe textul contestațiilor după validarea candidaturii la BEC.
Călin Georgescu și-a depus vineri, 7 martie 2025, candidatura pentru alegerile prezidențiale, care sunt programate pe 4 și 18 mai 2025.
CITEȘTE ȘI: Călin Georgescu, după ce și-a depus candidatura la BEC: imposibil să nu fiu pe buletinul de vot