Întrevederea, care a avut loc la Palatul prezidenţial Al-Ittihadiya, a vizat teme precum cooperarea bilaterală în domenii economice şi sociale, dar şi impactul agresiunii militare ruse asupra Ucrainei.
Preşedintele egiptean a mulţumit pentru sprijinul acordat de România în evacuarea din Ucraina a celor peste o mie de studenţi egipteni repatriaţi anul trecut, precum şi pentru facilitarea exportului de cereale ucrainene pentru Egipt.
În acest context, premierul român a evidenţiat nevoia de a sprijini fermierii români prin accesul la producţia de îngrăşăminte din Egipt necesare culturilor agricole. Totodată, părţile au convenit să crească exporturile de cereale ale fermierilor români pe piaţa egipteană.
În cadrul discuţiilor, au fost abordate şi aspecte privind procesul de pace în Orientul Mijlociu şi rolul României în facilitarea unui mediu propice în acest sens.