CE a lansat o procedură de infringement împotriva României pentru netranspunerea legislaţiei UE

Comisia Europeană a lansat, miercuri, un aviz motivat (infringement) împotriva României, care are la dispoziţie două luni pentru a transpune în întregime în legislaţia naţională modificările aduse unor directive comunitare odată cu aderarea Croaţiei la UE.

Urmărește
462 afișări
Imaginea articolului CE a lansat o procedură de infringement împotriva României pentru netranspunerea legislaţiei UE

CE a lansat o procedură de infringement împotriva României pentru netranspunerea legislaţiei UE (Imagine: Cristi Movila/Arhiva Mediafax Foto)

Alături de România, au primit avize motivate Cipru, Irlanda, Italia şi Luxemburg, potrivit unui comunicat al CE.

Cele cinci ţări trebuie să transpună în întregime în legislaţia naţională Directiva 2013/25/UE din 13 mai 2013 de adaptare a anumitor directive în domeniul dreptului la liberă stabilire şi în cel al libertăţii de a presta servicii, având în vedere aderarea Croaţiei la UE, la 1 iulie 2013.

Directivele modificate prin Directiva 2013/25/UE sunt: Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, Directiva 77/249/CEE de facilitare a exercitării efective a libertăţii de a presta servicii de către avocaţi şi Directiva 74/557/CEE privind realizarea libertăţii de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii pentru activităţile independente şi activităţile intermediarilor din comerţul şi distribuţia produselor toxice.

"Statele membre trebuiau să adopte şi să publice, cel târziu până la data aderării Croaţiei la Uniune, actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2013/25/UE. În plus, ele trebuiau să comunice imediat Comisiei textul respectivelor acte", precizează Executivul european, subliniind că cele cinci state nu au transpus deloc sau au transpus incomplet această directivă în legislaţia naţională.

Comisia avertizează România, Cipru, Irlanda, Italia şi Luxemburg că, "în absenţa unor răspunsuri satisfăcătoare în termen de două luni", poate înainta cazurile lor Curţii de Justiţie a UE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici