„PNL consideră că această remaniere este o frecţie la un picior de lemn, în care a fost schimbat Tanda cu Manda sau, mai plastic, dracu` cu tac`su. În ceea ce priveşte Ministerul Dezvoltării, este o glumă proastă nominalizarea lui Paul Stănescu. Sevil Shhaideh era mic copil faţă de Paul Stănescu. În primul rând, Paul Stănescu face parte din frăţia TelDrum. Dacă ne uităm în ce judeţe are contracte TelDrum, vedem că judeţul Olt este unul dintre judeţele în care TelDrum câştigă contracte cu nemiluita”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al partidului.
Ludovic Orban a afirmat că Paul Stănescu este „chintesenţa baronului PSD” şi că „are toate caracteristicile negative pe care le au vechilii, satrapii ridicaţi de PSD”.
”Are mentalitate de clan. Dacă ne uităm vedem că Paul Stănescu nu este doar Paul Stănescu, este practic sprijinit şi a ridicat membri ai familiei, cum este fratele domnului Stănescu (Alexandru Sărnescu – n.red.), care este deputat şi, din câte ştiu, este preşedintele Comisiei de agricultură, soţia domnului Stănescu este consilier sigur la «Genunche» într-un cât provine ca învăţător din mediul preuniversitar şi, probabil, îi împărtăşeşte foarte multă experinţă de la ţară domnului «Genunche», analfabetul numărul unu din fruntea Ministerului Educaţiei”, a adăugat Orban.
Liderul PNL a criticat şi nominalizarea lui Felix Stroe la Ministerul Transporturilor, spunând că este „omul de casă” al Nicuşor Constantinescu şi al lui Radu Mazăre.
„Nu în ultimul rând, din nou la Ministerul Fondurilor Europene arată cărătorul de geantă al Rovanei Plumb. Adică, Rovana Plumb şi-a pus din nou ministru, un ministru care nu s-a remarcat prin nimic bun cât a fost la ministerul respectiv, întrucât o mare parte din întârzierile în acreditarea autorităţilor de management i se datorează cărătorului de geantă al Rovanei Plumb. Este ca şi cum Rovana Plumb ar fi în continuare la minister, doar că ea conduce ministerul prin delegat”, a spus Orban.
PNL solicită, în continuare, remanierea miniştrilor Viorel Ilie, Liviu Pop şi a „plagiatorului” Florian Bodog, a spus Orban. „Considerăm candidaturile pentru Guvern candidaturi care reprezintă toate năravurile şi toate păcatele PSD. (…) O mare dezamăgire am în privinţa domnului Tudose care a făcut pe fata mare la televizor, dar de fapt arată că nu este altceva decât premierul marionetă a lui Liviu Dragnea în continuare şi în ciuda încordării muşchilor se arată că nu este altceva decât un muşchi care este condus de creierul lui Dragnea”, a mai spus Orban.
Întrebat dacă îi va cere preşedintelui Klaus Iohannis să respingă nominalizările făcute de PSD, Orban a afirmat că această decizie aparţine şefului statului. „Este decizia preşedintelui să hotărască în ce măsură aceşti candidaţi sunt sau nu sunt potriviţi, dacă respectă legea şi dacă au capacitatea de a gestiona ministerele. Noi avem propria noastră analiză. Lăsând la o parte problemele penale, trecutul oamenilor care sunt nominalizaţi îi face total indezirabili pentru poziţiile pentru care au fost nominalizaţi”, a spus liderul PNL.
PNL ia în continuare în calcul posibilitatea depunerii moţiunii de cenzură. „O pregătim într-un moment în care considerăm că sunt cele mai mari şanse să treacă moţiunea”, a precizat Orban.