Rosemary DiCarlo, secretarul general adjunct al ONU este de părere că un conflict prelungit până la sfârşitul anului va avea repercursiuni economice nefaste în Ucraina.
Citând cifrele, DiCarlo s-a referit la calculele efectuate de experţi ai Programului de Dezvoltare al ONU.
„Războiul ar da Ucraina şi totodată regiunea înapoi cu zeci de ani şi ar lăsa fisuri sociale şi economice profunde pe termen lung”, a declarat DiCarlo.
UPDATE 23:30 Turcia întoarce personalul ambasadei la Kiev după o evacuare temporară.
Un număr total de 3.846 de persoane au fost evacuate marţi din oraşele ucrainene prin coridoare umanitare, a declarat vicepremierul Ucrainei, Irina Vereshchuk.
UPDATE 23:10 Atacurile cu rachete ruseşti asupra oraşului Lviv din Ucraina sunt în curs de desfăşurare. Unităţile de apărare aeriană ucrainene s-au angajat în luptă.
UPDATE 23:00 Presa relatează despre explozii în mai multe oraşe din Ucraina.
UPDATE 22:00 Marţi au fost evacuate 3.846 de persoane din Ucraina.
UPDATE 17:30 Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, vor sosi la Kiev în această săptămână. Acest lucru a fost anunţat de purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer.
UPDATE 17:00 Masacrul de la Bucha/Bucea este doar începutul adevărului despre Rusia de astăzi, a declarat consilierul şefului OP, Mihail Podolyak, adresându-se partenerilor europeni. El a spus că cea mai bună prevenire pentru Europa de „sindromul Bucha” ar fi să furnizeze Ucrainei arme grele
UPDATE 16:30 Ocupanţii au folosit fosfor şi muniţie termobarică în regiunea Harkov, transmite Forţa operativă comună a Gărzii Naţionale Ucrainene. 5 sate din zonă nu au curent electric.
UPDATE 16:00 Jens Stoltenberg, NATO – „Moscova nu renunţă la ambiţiile privind Ucraina. Vedem mişcarea trupelor ruseşti departe de Kiev cu scopul de a se regrupa, reaproviziona şi rearma. Se reorientează spre estul ţării”.
UPDATE 15:30 În Kherson sunt explozii.
Guvernul spaniol, în concordanţă cu partenerii săi europeni, a decis expulzarea a 25 de diplomaţi din ambasada Rusiei, care „reprezintă o ameninţare la adresa securităţii ţării noastre” şi ca răspuns la acţiunile trupelor ruse în Ucraina, a anunţat ministrul de Externe, Josè Manuel Albares, într-o conferinţă de presă de după Consiliul de Miniştri, asigurând că ministerul întocmeşte lista celor expulzaţi.
Protestanţii ruşi s-au întins pe pământ în 4 locaţii diferite din centrul Moscovei, cu faţa întoarsă spre pământ şi cu mâinile legate la spate. Pentru a protesta astfel împotriva atrocităţilor comise de forţele militare ruse la Bucea. Fotografiile protestului au fost difuzate de site-ul de ştiri independent rus Holod.media, ai cărui jurnalişti au părăsit Rusia, dar care continuă să publice ştiri, inclusiv despre războiul din Ucraina, iar informaţiile au fost reluate de BBC.
Comisia Europeană va propune astăzi ţărilor UE noi sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv interzicerea importurilor de cărbune, cauciuc, produse chimice şi alte produse din Rusia în valoare de până la 9 miliarde de euro pe an, scrie Reuters, citând o sursă din UE.
Femei violate şi zdrobite cu tancuri pentru a ascunde dovezi, bătrâni dintr-un azil aruncaţi în subsol să moară de foame, în timp ce soldaţii le furau mâncarea. Civili, femei, copii morţi pe stradă.
Mărturiile sunt horror. „În timp ce plecam din Bucea spre Irpin cu copiii noştri, tancurile ruseşti au deschis focul. Avioanele lor au zburat jos şi am vărsat de frică”, îşi aminteşte David, care a scăpat de măcel.
„Pe 4 martie, armata rusă a pătruns în pensiunea noastră. Erau bolnavi în pat, infirmi, oameni în scaune cu rotile. Au tăiat lumina, apa, încălzirea, au golit frigiderele, oamenii în vârstă au fost aruncaţi cu toţii în subsol, au stat acolo până pe 2 aprilie. În fiecare zi, doar o jumătate de pahar de apă fiecare şi uneori o bucată de pâine. Voluntarii care au încercat de la Kiev să aducă ajutor, mâncare şi scutece au fost împuşcaţi cu toţii pe loc”, spune Ludumilla, care are 63 de ani şi încă nu crede că este liberă, în Bucea, la 37 de kilometri nord-vest de Kiev, unde ar fi peste 300 de morţi.
„Suntem bombardaţi în fiecare zi. Ieri am avut două bombardamente”, zice primarul Mikolaivului, Oleksandr Senkevic, pentru BBC. „În ceea ce priveşte bombardamentul de ieri, ne-au bombardat cu bombe cu dispersie, cu rachete cu dispersie care au căzut prin cartiere, toate acestea erau doar case în care oamenii merg la culcare şi merg dimineaţa la muncă”.
Preşedintele Comisiei, Ursula von der Leyen, şi Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă şi de Securitate, Josep Borrell, vor merge la Kiev săptămâna aceasta, pentru a se întâlni cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a anunţat de purtătorul de cuvânt al Comisiei.
La mijlocul lunii martie, 3 şefi de stat şi de guvern europeni au vizitat Kievul: polonezul Mateusz Morawiecki, cehul Petr Fiala şi slovenul Janez Jansa.
Prezenţa angajaţilor companiei nucleare ruse Rosatom la centrala nucleară din Zaporojie reprezintă o ameninţare la adresa siguranţei nucleare şi a radiaţiilor, a declarat şeful Energoatom, Petro Kotin, la unul dintre posturile TV, potrivit UNIAN. „Nu este clar ce fac angajaţii Rosatom. Sunt străini care nu ar trebui să fie acolo. Şi aceasta este o ameninţare la adresa siguranţei nucleare şi a radiaţiilor instalaţiei în sine”, a spus Kotin. Potrivit acestuia, din cauza ocupării staţiei de către trupele ruseşti, este imposibil să se garanteze funcţionarea în siguranţă a centralei nucleare. „Staţia este în ocupaţie. Muncitorii sunt sub presiune. Ei merg la muncă ameninţaţi de ţeava pistolului ocupanţilor”, a spus Kotin.
Soldaţii ruşi au distrus cu tancuri cimitirul din satul Stari Krim, de lângă Mariupol, considerat unul dintre cele mai mari din Europa, au povestit locuitorii unui ziar local, citat de UNIAN.
În mesajul zilnic către ucraineni, transmis în cea de-a 41-a zi de război, preşedintele Zelenski a spus că Ucraina „timp de 10 ani va deveni ca un mare Israel”, toate concentrate „pe probleme de securitate”. relatează Reuters.
Oamenii legii ucraineni au înregistrat 1.200 de incidente atribuibile crimelor de război comise de armata rusă în regiunea Kiev, a declarat de ministrul de interne, Denis Monastirski.
Trupele ruse au tras peste noapte rachete în Kramatorsk, în estul Ucrainei, distrugând o şcoală secundară, a anunţat Parchetul Regional Doneţk pe Facebook, citat de Ukrinform. Fotografiile au lăsat un crater de 15 metri lăţime şi 3 metri adâncime. După bombardament, linia de cale ferată este oprită temporar.
UPDATE 11:30 Vestea civililor ucişi la Bucha este doar o parte din „propaganda cinică” a Ucrainei, potrivit fostului preşedinte rus, Dmitri Medvedev, potrivit agenţiei de presă Reuters. „Acestea sunt neadevăruri construite în imaginaţia cinică a propagandei ucrainene”, a spus Medvedev, în prezent secretar adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei. „Totul a fost inventat în schimbul unor sume mari de bani”, a adăugat Medvedev.
„Multe unităţi ruseşti care se retrag din nordul Ucrainei vor necesita reechipare şi recondiţionare semnificative, înainte de a fi mutate pentru operaţiuni în estul Ucrainei”, se arată în raportul zilnic al serviciilor secrete britanice. „Este probabil ca luptele de intensitate redusă să continue în anumite părţi ale regiunilor nou recucerite, dar se vor diminua în cursul acestei săptămâni, când restul forţelor ruse se vor retrage”, scriu britanicii. Forţele ucrainene au recucerit zone-cheie din nordul Ucrainei.
Teoria este susţinută de Ucraina, care anunţă pierderi mari în rândul armatei invadatoare.
Preşedintele ucrainean a cerut de săptămâni la o întâlnire faţă în faţă cu Vladimir Putin, pentru a discuta un acord. Ipoteză respinsă de fiecare dată de Kremlin. În această dimineaţă, Zelensky recunoaşte: „Probabil că nu mă voi întâlni cu Putin”.
Cel mai probabil, Uniunea Europeană va adopta mâine un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, aa declarat ministrul francez al Afacerilor Europene, Clement Beaune, într-un interviu acordat RFI, adăugând că Bruxelles-ul ar trebui să acţioneze rapid şi în ceea ce priveşte importurile de cărbune şi gaze din Moscova.
7 coridoare umanitare sunt planificate pentru astăzi în Ucraina, inclusiv oraşul asediat Mariupol. Viceprim-ministrul Irina Vereşciuk anunţă pe Telegram. Traseul de la Mariupol este direcţionat către Zaporojie (la aproximativ 200 de kilometri spre nord-vest), cu mijloace proprii, explică Vereşciuk, precizând că forţele ruse, „în ciuda promisiunilor, nu permit nimănui să meargă la Mariupol”. Mai mult, adaugă el, „ocupanţii au blocat reprezentanţii Comitetului Internaţional al Crucii Roşii din Manguş. După negocieri, au fost eliberaţi noaptea şi trimişi la Zaporojie”.
Peste 1.700 de persoane au fost evacuate din Mariupol, în sudul Ucrainei, fără implicarea Kievului, în ultimele 24 de ore, a declarat şeful centrului de control al apărării naţionale rus, generalul Mihail Mizinţev, la o conferinţă de presă, citat de Interfax. Mizinţev a declarat că, până acum, un total de 125.616 de persoane au fost evacuate din Mariupol, fără implicarea Ucrainei, printr-un coridor umanitar care duce spre est. Numărul total de persoane evacuate din Ucraina în Rusia, în perioada operaţiunii militare, a fost de 602.106, inclusiv 119.847 de copii, a adăugat el.
În Konotop, în nord-estul Ucrainei, au fost găsite cel puţin 3 cadavre de civili cu semne evidente de tortură, susţine guvernatorul regional al Sumî, Dmitro Jiviţki, explicând că victimele au fost recuperate de armata ucraineană. Descoperirea a avut loc în zonele din care s-au retras ruşii în urmă cu două zile.
Japonia sporeşte sancţiunile pentru Moscova. Guvernul de la Tokyo a impus un nou set de sancţiuni menite să limiteze exportul de bunuri de lux către Rusia, a anunţat Ministerul Comerţului şi Industriei din Japonia.
Ministrul chinez de externe Wang Yi a vorbit la telefon cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba. Apelul a avut loc ieri, dar a fost dezvăluit abia astăzi. Beijingul a spus că Kievul a cerut apelul şi că a reiterat necesitatea unor discuţii pentru a pune capăt ostilităţilor.
Cel mai recent contact la nivel de miniştri de externe între cele două ţări a avut loc în urmă cu săptămâni, când ministrul ucrainean Kuleba a cerut Beijingului să folosească legăturile sale cu Moscova, pentru a pune capăt invaziei.
Rusia încearcă să acopere crimele de război ale soldaţilor săi din Ucraina. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un videoclip nocturn în care acuză Moscova că a organizat o „operaţiune de propagandă”. „După descoperirea uciderilor în masă de civili din regiunea Kiev, ocupanţii pot avea o atitudine diferită în alte părţi ale ţării”, a spus el.
Ministerul rus al Apărării a anunţat că va concentra operaţiunile militare în Donbass, pentru a-l „elibera” de „nazişti”. Acum, însă, Ministerul ucrainean al Apărării clarifică faptul că reorganizarea trupelor ruse – concentrate în estul ţării – nu urmăreşte altceva decât „stabilirea controlului deplin asupra teritoriului regiunilor Doneţk şi Lugansk”: o ocupaţie, aşadar, de lungă durată.
„Forţele de ocupaţie continuă să sufere pierderi. Au probleme majore cu personalul unităţii de luptă şi al unităţii de sprijin. Personalul inamic este demoralizat, ceea ce a dus la creşterea numărului de dezertări şi la refuzul militarilor Federaţiei Ruse de a lua parte la războiul de pe teritoriul Ucrainei. Să câştigăm împreună! Glorie Ucrainei!”, scrie Ministerul ucrainean al Apărării, într-o postare pe reţelele de socializare.
„Trupele ruse au efectuat atacuri asupra Mykolaivului cu muniţii cu dispersie interzise de Convenţia de la Geneva. Locuinţele civile şi unităţile medicale, inclusiv un spital pentru copii, au fost lovite. Şi au existat morţi şi răniţi, inclusiv copii”, susţine partea ucraineană, în buletinul zilnic despre război emis în această dimineaţă, după cum relatează Ukrinform.
Sirenele de avertizare pentru posibile raiduri aeriene au revenit să sune în această dimineaţă în aproape toată Ucraina, relatează presa locală. De la Kiev, la Odesa, de la Harkov la Lvov, de la Mikolaiv la Doneţk şi Zaporojie.
Preşedintele Ucrainei va vorbi, din nou, lumii internaţionale despre atrocităţile comise de armata rusă pe teritoriul său. Zelenski a fost la Bucea, acolo unde trupele lui Putin ar fi masacrat peste 300 de civili nevinovaţi.
Mai mulţi cetăţeni armeni au făcut un gest de solidaritate şi au adus un ultim omagiu celor care şi-au pierdut viaţa în mod nedrept la Bucea.
Femeile, eliberate în schimbul de prizonieri de pe 1 aprilie, au fost rase în cap, după ce au căzut în mâinile ruşilor.
Patru cadavre au fost găsite într-un mormânt aflat de mică adâncime din satul Motizin, lângă Kiev: sunt primarul, soţul şi fiul femeii, plus o a patra persoană, încă nerecunoscută, care fusese luată prizonieră de ruşi în urmă cu 10 zile, dezvăluie BBC.
Imaginile, înregistrate de un satelit al companiei de specialitate Maxar Technologies, datează de pe 11 martie, dată la care trupele ruse încă ocupau oraşul, şi arată 11 cadavre aflate la sol, toate pe aceeaşi stradă, numită Iablonska.
La două ore distanţă de prima alarmă, autorităţile ucrainene au avertizat că toate regiunile sunt ameninţate de atacuri, cu excepţia Kherson.
Harta alarmei aeriene:
Deşi armata rusă s-a retras din localităţile aflate în jurul Kievului, generalii ruşi pregătesc un nou plan de asalt Invazia rusă, care a început pe 24 februarie, este cea mai sângeroasă din Europa de la al Doilea Război Mondial
Riscul bombardamentelor este ridicat. Cetăţenii sunt sfătuiţi să se adăpostească în cel mai apropiat refugiu.
Preşedintele american Joe Biden vrea ca preşedintele rus Vladimir Putin să răspundă pentru atrocităţile comise de armata sa la Bucha. Rusia neagă responsabilitatea şi acuză Ucraina că a înscenat presupusul genocid pentru a obţine simpatie internaţională.
Lituaniei a anunţat, luni seară, expulzarea ambasadorului Rusiei, ca reacţie la invazia rusă în Ucraina şi la atrocităţile atribuite militarilor ruşi, iar Ministerul de Externe de la Moscova a avertizat că va riposta la aceste acţiuni „extrem de ostile”.
Administraţia de la Moscova a avertizat, luni seară, că va riposta la acţiunile Germaniei şi Franţei de expulzare a zeci de diplomaţi ruşi, criticând poziţiile proucrainene ale celor două ţări şi avertizând că relaţiile diplomatice vor continua să se deterioreze.