Ionuţ Moşteanu: Klaus Iohannis, e timpul să te pensionezi. Ai făcut prea mult rău României
„PNL şi PSD pregătesc o lege specială pentru Klaus Iohannis. Vor să prelungească cariera politică a preşedintelui, care i-a trădat de atâtea ori pe români. După două mandate în care Klaus Iohannis a fost cel mai absent preşedinte din istoria României, PNL, cu mâna PSD, îi mai dă o şansă. Îi pregătesc lui Iohannis un loc în Parlament. Sunt patru legi electorale pe circuit la Senat, iar ei vor să depună un amendament la una dintre legi care să îi permită lui Klaus Iohannis să candideze, deşi este în continuare preşedintele ţării”, arată Ionuţ Moşteanu.
USR anunţă că va folosi toate mijloacele legale pentru a bloca în Parlament demersul PSD-PNL.
Potrivit unor surse politice, liberalii vor modificarea legii, pe modelul lui Ion Iliescu, în 2004, pentru a-i permite şefulului statului să poată candida din partea unui partid dacă se află în ultimele trei luni ale mandatului.
În spaţiul public a apărut scenariul potrivit căruia Klaus Iohannis ar urma să participe la alegerile parlamentare, vizând postul de preşedinte al Senatului. Administraţia Prezidenţială a precizat că şeful statului îşi va finaliza mandatul la termen.