Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, susţine că este nevoie de o clarificare a legislaţiei după decizia CCR privind Avocatul Poporului. Chestiunea va fi discutată în coaliţie, a precizat demnitarul.
Declaraţiile au fost făcute luni, în cadrul unei conferinţe de presă.
„Această chestiune se va discuta în coaliţie, dar orice clarificare a legislaţiei este binevenită şi până la urmă nu este opţională. Indiferent dacă plac sau nu deciziile curţii, trebuie respectate şi o clarificare a legislaţiei este necesară”, a declarat ministrul Justiţiei.
Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat, luni, motivarea în cazul Avocatului Poporului, după ce, săptămâna trecută, magistraţii au decis că revocarea lui Renate Weber a fost neconstituţională. Weber se poate întoarce la lucru.
CCR a reţinut că legea care reglementează revocarea, ca modalitate de încetare a unui mandat, trebuie să stabilească cu certitudine cazurile în care intervine această sancţiune, menţionând expres ipotezele obiective, determinate sau determinabile, care pot declanşa procedura de revocare (de exemplu, incidenţa răspunderii penale sau a răspunderii disciplinare).
De asemenea, legea trebuie să prevadă procedura în cadrul căreia se analizează cererea de revocare şi după a cărei parcurgere organul competent poate dispune revocarea. Aceasta trebuie să prevadă titularul dreptului de a cere revocarea, organul competent să cerceteze faptele imputate şi vinovăţia persoanei a cărei revocare se cere sau garanţiile exercitării dreptului la apărarea a acesteia (încunoştinţarea persoanei a cărei revocare se cere, audierea sa publică înainte de revocare, posibilitatea de a propune probe în apărarea sa, termenele procedurale etc.). Nu în ultimul rând, legea trebuie să reglementeze dreptul la recurs în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta măsura revocării, în condiţiile art.21 din Constituţie referitor la liberul acces la justiţie.
Pentru a-şi putea exercita atribuţia de control al legalităţii şi temeiniciei măsurii revocării, instanţa trebuie să cunoască raţiunile pentru care a fost dispusă revocarea, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului de revocare.
Obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul constituie o garanţie contra arbitrariului şi se impune cu precădere în cazul unui atare act prin care, dispunându-se încetarea unui mandat în curs, se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale.