„Tot în cadrul şedinţei de astăzi, am aprobat ca proiectul autostrăzii Ploieşti-Braşov să fie declarat obiectiv strategic de interes naţional. În acest context, am atenţionat-o pe doamna Prim-ministru că încă de la finalul anului trecut este în vigoare o lege pe care Guvernul continuă să o încalce şi care prevede obligativitatea construirii Autostrăzii Moldovei”, a afirmat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare al Ţării.
Şeful statului a mai transmis că a propus declararea Autostrăzii Moldovei ca obiectiv strategic de interes naţional.
„Avem o nouă dovadă a incapacităţii acestei guvernări de a dezvolta România. Este deplina responsabilitate a Guvernului de a găsi acele soluţii care se impun pentru a putea realiza aceste proiecte prioritare pentru milioane de români, inclusiv posibilitatea declarării şi acestui obiectiv de infrastructură ca unul strategic de interes naţional, lucru pe care l-am propus foarte concret în şedinţa CSAT-ului de astăzi”, a mai spus acesta.