Prima pagină » Politic » Ponta: Severin trebuie să demisioneze din PSD şi PE – 2

Ponta: Severin trebuie să demisioneze din PSD şi PE – 2

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că Adrian Severin trebuie să demisioneze din partid şi din Parlamentul European, fiind convins că eurodeputatul nu este victima unor conspiraţii, ci a propriilor sale erori.
22 mart. 2011, 13:41, Politic

Ponta a precizat că, dacă Adrian Severin nu înţelege să iniţieze aceste demersuri, chiar el va declanşa procedurile în acest sens.

Liderul PSD a spus că, din punctul său de vedere şi al partidului, în acest moment, „lucrurile sunt clare”, iar Adrian Severin „a greşit şi trebuie să-şi asume responsabilitatea politică”.

Victor Ponta a adăugat că îşi doreşte ca ancheta PE să stabilească, dincolo de responsabilitatea politică, orice altă responsabilitate, iar dacă se va dovedi că Adrian Severin este nevinovat, îşi va cere scuze.

El a amintit că PSD a anunţat luni că va urma în totalitate deciziile PES şi ale grupului socialiştilor din PE. Ponta a susţinut că PSD a avut o poziţie echilibrată, dar că, „de azi, solidaritatea trebuie manifestată de domnul Severin”.