Prima pagină » Politic » Banias, în echipa Blaga la alegerile din PDL, are trei terenuri,două apartamente şi o casă pe faleză

Banias, în echipa Blaga la alegerile din PDL, are trei terenuri,două apartamente şi o casă pe faleză

Senatorul Mircea Banias, susţinător al lui Vasile Blaga la şefia PDL şi candidat la un post de vicepreşedinte al partidului, are, conform declaraţiei de avere, trei terenuri, două apartamente, o casă de locuit pe faleza nord din Constanţa, precum şi peste 480.000 de lei în conturi.
23 mai 2011, 10:54, Politic

Mircea Banias s-a aflat între cei 35 de semnatari ai moţiunii pe baza căreia Vasile Blaga a candidat la funcţia de preşedinte al PDL, la Convenţia Naţională din 14-15 mai.

De altfel, senatorul Mircea Banias a candidat, la rândul său, la o funcţie de vicepreşedinte PDL, însă nu a obţinut un număr suficient de voturi.

Numele lui Banias a figurat şi pe listele distribuite delegaţilor la congresul partidului cu persoanele care ar fi trebuit alese în cele 15 funcţii de vicepreşedinte. Totuşi, în urma votului, Mircea Banias nu a fost ales vicepreşedinte PDL.

Mircea Banias, fost director al Administraţiei Porturilor Constanţa, a fost ales în colegiul uninominal 4 din Circumscripţia electorală nr.14 Constanţa, la alegerile din 30 noiembrie 2008.

Senatorul Mircea Banias este vicelider al grupului parlamentar al PDL din Senat.

Mircea Banias a condus organizaţia judeţeană Constanţa a PDL din august 2008 şi până în luna martie a acestui an, când la PDL Constanţa au avut loc alegeri. Mircea Banias a candidat pentru un nou mandat la şefia filialei PDL, însă a pierdut alegerile, preşedinte al organizaţiei fiind desemnat directorul Inspectoratului Judeţean în Construcţii Constanţa, Gigi Chiru.

Conform declaraţiei de avere completate în februarie 2011, senatorul Mircea Banias deţine trei terenuri intravilane în Constanţa, unul dintre acestea fiind pe faleza nord, obţinute în perioada 1993-2005, prin vânzare-cumpărare. Banias are şi două apartamente în Constanţa, obţinute tot prin vânzare-cumpărare. De asemenea, el deţine o cotă parte de 1/2 dintr-o casă de locuit pe faleza nord, construită în anul 2007 şi având o suprafaţă de 250 mp.

Mircea Banias mai are bijuterii din aur şi argint şi ceasuri, dobândite în perioada 1999-2009, în valoare de 10.000 de euro.

Senatorul PDL are depozite bancare totale de 491 euro şi 482.150 de lei.

În ultimul an fiscal, Banias a obţinut venituri ca senator de 68.996 lei, iar ca profesor de 19.200 lei, precum şi 405 lei din chirii, iar soţia sa a încasat un venit total de 32.881 lei ca expert în proiecte. De asemenea, el avea de încasat dividende de 6.778,87 lei de la SC Euro Shipping Serv SRL.

Secţia de combatere a corupţiei din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) face investigaţii cu privire la senatorul PDL de Constanţa Mircea Banias şi secretarul general al MAI, Laurenţiu Mironescu, parlamentarul fiind adus, luni, pentru a fi audiat la sediul DNA – Structura Centrală.

Senatorul PDL Mircea Banias a fost acuzat pentru favorizarea infractorului în dosarul privind vânzarea unor motoare industriale de la UCM Reşiţa firmei lui Said Baaklini, achiziţie ce a condus la o restituire de TVA în valoare de 60 milioane euro.

Mircea Banias a fost cercetat în acest dosar alături de Said Baaklini, Adrian Chebuţiu, Coriolan Adrian Preda şi Eugen Bogatu.

În februarie, Said Baaklini, Adrian Chebuţiu, Coriolan Adrian Preda şi Eugen Bogatu au fost trimişi în judecată în dosarul UCM Reşiţa. Procurorii anticorupţie au dispus atunci scoaterea de sub urmărire penală în această cauză a senatorului democrat-liberal de Constanţa Mircea Banias.

„Din probele administrate în cauză a rezultat că indiciile care au existat iniţial cu privire la săvârşirea infracţiunii menţionate au fost clarificate pe măsura aprofundării mijloacelor de probă, în sensul că afirmaţiile făcute de învinuit reprezentau de fapt simple opinii ale acestuia şi nu constituiau, în vreun fel, forme de intervenţie în favoarea inculpatului Said Baaklini”, preciza DNA într-un comunicat de presă.

Mircea Banias este fostul director al Administraţiei Porturilor Constanţa, devenit apoi senator.

Preşedintele Traian Băsescu declara, în 7 martie, la bilanţul Ministerului Public, că ar vrea să vadă acţiuni la „vămile de interior”, unde este „esenţa fraudei vamale”, precum şi acţiuni în Vama Constanţa.

„Aş vrea să fac menţiunea legată de ultimele acţiuni cu privire la polţia de frontieră şi la vămile din frontieră – esenţa fraudei vamale este la vămile din teritoriu, acolo unde se stabileşte valoarea mărfurilor, cantitatea mărfii, accizele, TVA. Aş vrea să văd acţiunea în vămile din interior, inclusiv în vama din Constanţa, care e de frontieră, dar nu trebuie omisă”, a spus atunci Traian Băsescu.