- Home
- Politic
- MIERCUREA CIUC, (25.05.2013, 19:10)
- Pacala Dana
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cel mai mare congres din istoria UDMR - Ponta: Îmi pare rău că nu suntem la guvernare împreună, aşa cum ar fi trebuit. DOCUMENTELE adoptate de Uniune - FOTO
Congresul UDMR, la care au participat peste o mie de persoane, printre care premierul Victor Ponta, liderul PNL, Crin Antonescu, şeful PDL, Vasile Blaga, şi cel al Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a aprobat modificarea Statutului Uniunii, astfel încât să se permită înfiinţarea, în premieră pentru formaţiune, a organizaţiei de femei, alegerile pentru aceasta urmând să aibă loc până la sfârşitul lunii septembrie. Premierul Victor Ponta a declarat că îi pare rău că Uniunea nu este acum la guvernare, "aşa cum ar fi trebuit să fie", el adăugând că deciziile politice nu urmează întotdeauna calea cea mai înţeleaptă.
Urmărește
1117 afișări
Cel mai mare congres din istoria UDMR - Ponta: Îmi pare rău că nu suntem la guvernare împreună, aşa cum ar fi trebuit. DOCUMENTELE adoptate de Uniune - FOTO (Imagine: Laszlo Mihaly/ Mediafax Foto)
UPDATE: UDMR vrea, prin programul "Secuimea Capitală Culturală Europeană", poziţionarea în context european
UDMR vrea promovarea "năzuinţelor din secuime" la nivel internaţional şi susţine poziţionarea regiunii secuieşti în context european, prin programul "Secuimea Capitală Culturală Europeană".
Potrivit unui document intitulat "Secuime conştientă, puternică" şi adoptat, sâmbătă, la Congresul UDMR de la Miercurea Ciuc, obiectivul Uniunii este ca autonomia din secuime să ajungă în centrul dezbaterii sociale privind această regiune.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
"Obiectivul nostru este ca problemele practice legate de autorităţile locale şi autonomia din secuime să ajungă în centrul dezbaterii sociale privind această regiune. În viitor, vor fi importante campaniile sociale intense organizate pentru sensibilizarea societăţii majoritare faţă de acceptarea conceptului şi conţinutului autonomiei, pentru demolarea preconcepţiilor şi imaginilor false ataşate de secuime. Trebuie să promovăm năzuinţele din secuime la nivel internaţional, iar pentru realizarea obiectivelor noastre avem nevoie de sprijinul unor foruri internaţionale. Este importantă întărirea instituţiilor vitale păstrării identităţii comunităţii noastre: revitalizarea reţelelor de case de cultură, sprijinul bisericilor şi al organizaţiilor neguvernamentale, programele de protecţie a monumentelor şi orice eveniment cultural menit să păstreze identitatea culturală a regiunii, dar să poziţioneze regiunea în context european, de exemplu programul Secuimea Capitală Culturală Europeană", se arată în documentul citat.
Reprezentanţii UDMR au menţionat că sunt conştienţi de faptul că obiectivul autonomiei regiunii secuimii nu va oferi rezultate pe termen scurt, motiv pentru care trebuie continuate eforturile pentru a determina secuimea ca o regiune de dezvoltare distinctă, "pentru a introduce limba maghiară ca limbă oficială în această regiune, pentru a asigura utilizarea simbolurilor naţionale în secuime, pentru implementarea principiului reprezentării etnice proporţionale în administraţia publică, cu accent special pe instituţii controlate de către ministere, pe poliţie şi armată".
"Ambiţiile secuimii în direcţia emancipării sociale şi economice au subliniat identitatea specifică a regiunii şi au generat în societatea maghiară din Transilvania solidaritate faţă de regiunea cu condiţii mai nefavorabile şi o responsabilitate accentuată faţă de sarcinile asumate la nivelul întregii comunităţi maghiare din România", se mai arată în documentul citat.
UDMR susţine că trebuie continuate programele de dezvoltare menite să îmbunătăţească infrastructura şi mediul economic din secuime, precizând că cele mai importante posibilităţi pentru dezvoltare sunt în domeniul sprijinului întreprinderilor mici şi mijlocii, al produselor cu valoare adăugată ridicată, al industriei energiei regenerabile, al industriei wellness şi al turismului cultural.
"De importanţă egală este totodată dezvoltarea domeniului agrar, al industriei alimentare şi al industriei forestiere, dar şi investiţiile în resurse umane prin asigurarea calităţii educaţiei publice şi a educaţiei profesionale, extinderea programelor academice ale universităţilor din secuime", se mai arată în documentul adoptat de Congresul UDMR.
La Congresul UDMR desfăşurat, sâmbătă, la Sala Sporturilor din Miercurea Ciuc, în prezenţa a peste o mie de persoane, au mai fost adoptate şi alte documente.
Astfel, UDMR respinge atacurile repetate la adresa comunităţii maghiare, considerând că aceste incidente "sunt părţi ale unui proces armonizat menit să obstrucţioneze ambiţiile sale naţionale, dezvoltarea comunităţii şi emanciparea ei", se arată într-un alt document adoptat, sâmbătă, la Congres.
"UDMR respinge atacurile repetate la adresa comunităţii maghiare. În ultima perioadă constatăm o răspândire a atacurilor împotriva comunităţii noastre, cum sunt încercarea de suspendare a restiturii Colegiului «Szekely Miko», încercarea îndepărtării simbolurilor noastre comunitare în mai multe localităţi din secuime, amânarea constituirii facultăţii maghiare de la UMF Târgu Mureş sau denigrarea unor funcţionari publici maghiari în baza unor acuzaţii nefondate. Suntem convinşi că toate aceste incidente sunt părţi ale unui proces armonizat menit să obstrucţioneze ambiţiile noastre naţionale, dezvoltarea comunităţii şi emanciparea ei. UDMR va apăra instituţiile sale, conducătorii noştri şi orice persoană de etnie maghiară care doreşte să îşi exercite drepturile naţionale, garantate prin lege. Respingem orice încercare de a intimida membrii comunităţii noastre şi de a-i îndepărta din lupta pentru năzuinţele noastre naţionale", se menţionează în documentul citat.
De asemenea, la Congresul UDMR a fost adoptat un document în care se susţine că Guvernul USL nu a elaborat şi nu a implementat anul trecut măsuri de revigorare economică şi reducere a cheltuielilor bugetare, Uniunea propunând zece soluţii care ar duce România la ieşirea din criza economică.
Potrivit documentui intitulat "Noi locuri de muncă pentru creştenere sustenabilă: Pachetul UDMR pentru revigorarea economiei", Uniunea solicită dezbaterea reală în Parlament a modificării Codului Fiscal, "cu obiectivul de a alcătui o reglementare mai simplă şi mai echitabilă", recomandă reintroducerea TVA de 19 la sută şi reducerea contribuţiilor sociale cu 6 puncte procentuale, o reducere de 3,5 la sută pentru angajator şi 2,5 la sută pentru angajat. De asemenea, solicită păstrarea cotei unice de impozitare de 16 la sută în domeniul impozitelor pe venit şi profit şi susţine creşterea veniturilor bugetului central prin reducerea drastică a evaziunii fiscale şi extinderea bazei de impozitare - contracararea economiei informale. Totodată, UDMR susţine ca sectoarele pilot ale creşterii economice să fie prioritare, acestea fiind, pe termen mediu, agricultura şi industria alimentară, dezvoltarea infrastructurii şi sectorul energetic.
Într-un alt document adoptat sâmbătă, se arată că UDMR consideră că o continuitate a prezenţei sale în Parlamentul European este "un obiectiv primordial", iar o reprezentare puternică la Bruxelles va asigura realizarea obiectivelor europene ale comunităţii maghiare şi prosperitatea Transilvaniei.
UPDATE - UDMR: Sprijinim reforma administrativă dacă e precedată de reorganizarea regiunilor în unele mai mici
UDMR va sprijini o eventuală reformă administrativă doar cu condiţia ca aceasta să fie precedată de reorganizarea regiunilor actuale de dezvoltare în regiuni mai mici, naturale, cu o coeziune internă reală.
Potrivit unui document adoptat, sâmbătă, la Congresul UDMR de la Miercurea Ciuc, şi intitulat "Regiuni mai mici, mai eficiente", instrumentarea reformei administrative din România bazată pe regiuni greşit definite şi pe un sistem instituţional aferent ineficient "ar fi dovada unei grave iresponsabilităţi".
"Considerăm că instrumentarea reformei administrative din România bazată pe regiuni greşit definite şi pe un sistem instituţional aferent ineficient ar fi dovada unei grave iresponsabilităţi. Transformarea regiunilor de dezvoltare greşit determinate în unităţi administrative şi întărirea unui sistem instituţional neprofesional nu poate îndrepta eşecul politicii de dezvoltare din România ci, din contră, implementarea unei asemenea concepţii ar agrava problemele existente. Vom sprijini o eventuală reformă administrativă doar cu condiţia ca ea să fie precedată de reorganizarea regiunilor actuale de dezvoltare în regiuni mai mici, naturale, cu o coeziune internă reală", se arată în documentul citat.
Reprezentanţii UDMR au subliniat că resping orice intenţie de a reduce competenţele judeţelor actuale, de a recentraliza la nivel regional instituţiile deconcentrate, funcţionale la nivel judeţean în prezent.
"În opinia noastră, introducerea unui nou nivel administrativ între judeţe şi Guvern, adică constituirea unui nivel administrativ regional, ar extinde birocraţia deja excesivă şi ar încetini integrarea europeană a României", se mai arată în document.
În acest context al discuţiilor despre regionalizare, UDMR consideră necesară constituirea regiunilor de dezvoltare din secuime şi Partium, posibilitate permisă de Uniunea Europeană, "acestea fiind mijloacele supravieţuirii şi dezvoltării comunităţii maghiare din România".
"Orice reorganizare administrativă sau economică din România trebuie să respecte, pe lângă interese economice, considerente istorice şi etnice", se subliniază în documentul adoptat de Congresul UDMR.
UPDATE: UDMR vrea clauză constituţională de reglementare a autonomiei culturale şi regiuni cu statut special
"Avem nevoie de o Constituţie care să includă valorile comunităţii noastre maghiare. Suntem convinşi de faptul că relaţia interetnică bazată pe egalitate lingvistică, culturală, religioasă şi naţională este interesul întregii societăţi din România, iar Constituţia trebuie să garanteze acest fapt. Este important ca modificarea Constituţiei să aibă un veritabil sens şi ca procesul să nu rămână doar o încercare de a ne adapta unor aşteptări externe. Pe de altă parte, trebuie să evităm orice intenţie din partea coaliţiei de guvernare, cu o majoritate de peste două treimi, de a-şi urma propriile interese în alcătuirea noii Constituţii", se arată în documentul adoptat.
UPDATE - Congresul UDMR: A fost modificat Statutul Uniunii şi aprobată înfiinţarea organizaţiei de femei
"UDMR a modificat, la Congresul de la Miercurea Ciuc, Statutul formaţiunii, care va da posibilitatea înfiinţării, în premieră, a organizaţiei de femei. Aceasta ar fi trebuit înfiinţată mai demult. Prin această organizaţie putem crea o platformă prin care femeile au o posibilitate mai ridicată de a intra în politică şi ar însemna o rampă de lansare pentru femei, la fel cum a reprezentat pentru tineri organizaţia de tineret. Prin lipsa femeilor, sunt anumite aspecte care lipsesc din UDMR şi mă refer la probleme specifice care ar putea fi, astfel, rezolvate. Până în 31 septembrie vor avea loc alegeri şi se va înfiinţa această organizaţie la nivel naţional. Sunt câteva sute de doamne în diferite structuri care vor fi invitate la înfiinţarea organizaţiei. În timp, se vor înfiinţa organizaţii de femei în teritoriu", a spus Kovacs.
La Sala Sporturilor din Miercurea Ciuc, unde se desfăşoară Congresul UDMR, au ajuns liderii principalelor partide din România, între care preşedintele PDL, Vasile Blaga, liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu.
În jurul orei 10.00, acolo au ajuns, împreună, şi liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu.
UPDATE: Kelemen: Şi mie îmi pare rău că UDMR nu este la guvernare, trenul a plecat în decembrie 2012
"Şi mie îmi pare rău, cunosc poziţia premierului, şi mie îmi pare rău. Trenul a plecat în decembrie 2012, eu niciodată nu fug după trenurile care au plecat. Vin alte trenuri", a spus Kelemen.
UPDATE: Antonescu despre regretul lui Ponta că UDMR nu mai e la guvernare: O declaraţie sentimentală
"Cum să o văd? Ca pe o declaraţie sentimentală. Eu sunt, la rândul meu, o fiinţă sensibilă. O văd bine", a spus Antonescu.
UPDATE: Blaga: UDMR a fost partener loial, care niciodată nu a trădat pe nimeni
"Se negociază foarte greu, dar, când lucrurile sunt clare, UDMR a fost partener loial, care niciodată nu a trădat pe nimeni care i-a fost alături", a spus Blaga, declaraţia sa fiind aplaudată de participanţii la Congresul UDMR.
UPDATE: Ponta: Îmi pare rău că nu suntem la guvernare împreună, aşa cum ar fi trebuit
"Nu e o alegere a noastră de a discuta cu UDMR, e alegerea maghiarilor din România care au votat la alegeri şi am respectat şi vom respecta întotdeauna acest vot. UDMR este reprezentantul legitim şi partenerul de dialog pt autorităţile statului roman. În 2010, eram la congresul dumneavoastră încercând să vă conving să iesiţi de la guvernare şi să veniţi cu noi. Nu am reuşit să vă conving şi îmi pare rău, aşa cum îmi pare rău că nu suntem acum la guvernare împreună, aşa cum ar fi trebuit, dar deciziile politice nu urmează întotdeauna calea cea mai înţeleaptă", a afirmat Ponta.
Citeşte şi:
Ponta, la Congresul UDMR: Îmi pare rău că nu suntem la guvernare împreună, aşa cum ar fi trebuit
Citeşte şi:
Ponta la UDMR: În Constituţie putem găsi formula care să vă garanteze că sunteţi parte a naţiunii
Citeşte şi:
Antonescu despre regretul lui Ponta că UDMR nu mai e la guvernare: O declaraţie sentimentală
Peste o mie de persoane participă, sâmbătă, la al XI-lea Congres al UDMR, care se desfăşoară la Sala Sporturilor din Miercurea Ciuc. Acesta este cel mai mare congres din istoria Uniunii, printre participanţi fiind peste 770 de delegaţi ai filialelor teritoriale şi liderii principalelor partide din România şi Ungaria.
La eveniment vor fi adoptate un nou statut şi un nou program ale Uniunii, dar şi documente pe teme considerate prioritare, precum modificarea Constituţiei, Ţinutul Secuiesc şi alegerile pentru Parlamentul European.
La Congresul UDMR au mai confirmat participarea politicieni din Ungaria, între care printre reprezentantul partidului de guvernământ Rogán Antal, preşedintele grupului parlamentar Fidesz, Újhelyi István din partea Partidului Socialist, vicepreşedintele Parlamentului ungar, şi vicepremierul Semjén Zsolt, care este şi preşedintele Partidului Popular Creştin Democrat din Ungaria. De asemenea, au acceptat invitaţia şi preşedintele Partidului Comunităţii Maghiare din Slovacia, Berényi József, respectiv Hans Heinrich Hansen, preşedintele Uniunii Federative a Naţionalităţilor Europene (FUEN). Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Wilfried Martens, va transmite un mesaj video participanţilor la congres.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Nava rusă scufundată a fost victima unui „act de terorism”, susține compania proprietară. Care este adevărul din spatele misiunii secrete în Siria?
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul! Ce face în fiecare an, de Crăciun + ce spun fiicele sale despre jurizarea de la MasterChef
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe