Senatorul UDMR Laszlo Attila a declarat, miercuri, că Uniunea nu a fost consultată înainte de luarea deciziei, dar nu vrea să comenteze motivele acesteia.
„Noi ne-am aliat într-o alianţă în baza unui program de guvernare, nu în baza persoanelor care vor fi desemnate. Nu avem nevoie de o criză guvernamentală acum. Sper ca cei de la USR să găsească un înlocuitor şi lucrurile să reintre în normal”, a spus Laszlo Attila.
Întrebat despre discuţia de luni referitoare la Vlad Voiculescu, senatorul UDMR a afirmat că „nu a fost chiar aşa prietenoasă”, ci a fost „un compromis de moment”, dar între timp s-au mai precipitat lucrurile.
În ce-l priveşte pe Voiculescu, senatorul UDMR consideră că „ar fi putut fi comunicate mai bine lucrurile”.
După scandalul de la Spitalul Foişor, premierul Florin Cîţu, întrebat despre remanierea lui Vlad Voiculescu, a spus: „remanierea sau orice decizie despre vreun ministru din cabinetul acesta e luată doar de premier, iar aceste decizii nu se discută, ele se vor anunţa”.
În replică, preşedintele USR, Dan Barna, a spus că Vlad Voiculescu „nu este perfect”, dar este „un om grozav pentru că foarte puţini din actualul guvern şi din clasa politică ar fi rezistat la atacurile mizerabile care i se fac”.