Prima pagină » Politic » Rafila: România va înfiinţa la frontiere centre de vaccinare pentru refugiaţi

Rafila: România va înfiinţa la frontiere centre de vaccinare pentru refugiaţi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că România va înfiinţa la frontiere centre de vaccinare pentru boli transmisibile pentru refugiaţii din Ucraina.
Rafila: România va înfiinţa la frontiere centre de vaccinare pentru refugiaţi
Petru Mazilu
15 mart. 2022, 19:00, Politic

Alexandru Rafila a anunţat marţi că România este pregătită să acorde refugiaţilor din Ucraina asistenţă medicală, inclusiv bolnavilor cu afecţiuni cronice. De asemenea, a informat că spitalele din ţară sunt pregătite pentru a trata pacienţii cu HIV şi tuberculoză care vor ajunge în România.

De asemenea, ministrul Sănătăţii a spus că se află în curs de înfiinţare mai multe centre speciale de vaccinare în zona de frontieră, în care refugiaţii se vor putea vaccina la cerere.

Anunţurile au fost făcute în timpul reuniunii informale a miniştrilor Sănătăţii din Uniunea Europeană. Întâlnirea a avut loc în format online şi a avut drept obiectiv evaluarea consecinţelor sanitare ale războiului din Ucraina şi acţiunea coordonată în sprijinul refugiaţilor şi răniţilor de război.