Premierul a făcut aceste declaraţii în contextul în care a prezentat ordonanţa de urgenţă privind salarizarea personalului din sectorul bugetar.
„Ceea ce ne propunem să facem, dincolo de corectarea disfuncţionalităţilor din sistemul public de salarizare în fiecare unitate în parte, să venim cu un domeniu pe care vrem să ni-l asumăm nu doar pe partea de salarizare, ci şi alte modificări în sistem care să îi redea credibilitatea şi să îi crească performanţa. E vorba de sistemul de sănătate şi pentru care deci venim şi cu această propunere de salarizare. Şi încă o dată, ea face parte dintr-un tot mai amplu, care nu va include doar partea de salarizare, ci şi aşteptări pe care le vom avea din partea sistemului de sănătate şi acesta va fi mandatul cu care va fi instalat în zilele următoare şi noul ministru al Sănătăţii, acela de a continua un proces de schimbare în sistemul de sănătate care să redea încrederea din partea pacienţilor, a cetăţenilor prin mai multă claritate, prin mai multă transparenţă, prin mai multă performanţă în management, printr-o utilizare a fondurilor mai eficientă”, a spus Cioloş.
Economistul Vlad Voiculescu, directorul de Cabinet al ministrului Finanţelor, cu o experienţă de 14 ani de muncă în Viena, iniţiatorul „Reţelei Citostaticelor” care aducea gratuit medicamente pentru bolnavii din România, poartă discuţii pentru nominalizarea în funcţia de ministru al Sănătăţii.
Surse guvernamentale au declarat că numele noului ministru al Sănătăţii va fi anunţat cel mai devreme joi.