Deputatul ALDE Alexandru Băişanu a depus la Parlament un proiect de lege prin care solicita înfiinţarea unui Institut de Politici Parlamentare, unde senatorii, deputaţii, aleşii locali şi persoanele care vor să ocupe în viitor o poziţie parlamentară ar putea să urmeze cursuri de perfecţionare în acest scop.
„Necesitatea unui astfel de institut în subordinea Parlamentului României poate fi demonstrată cu argumente vaste, care pot face şi obiectul unui curs universitar de specialitate, dar cel mai important punct de sprijin este dat chiar de acquis-ul comunitar care ne leagă de instituţiile europene: suntem încă printre ultimele ţări din Uniunea Europeană care nu are o instituţie sau orice alt gen de autoritate cu utilitate publică care să gestioneze politica parlamentară la nivel naţional din perspectivă academică şi ştiinţifică”, susţine iniţiatorul în expunerea de motive.
Tot deputatul ALDE Alexandru Băişanu a iniţiat un proiect de lege pentru înfiinţarea „Societăţii Naţionale Cai de Rasă”, propunere care se află în prezent înregistrată la Senat pentru dezbateri.
„Caii noştri de rasă sunt nişte tablouri vii şi au de fapt o valoare inestimabilă”, se arată în expunerea de motive.
Un alt proiect mai neobişnuit a fost depus de mai mulţi parlamentari PNL, USR şi PMP, printre care fostul preşedinte al României Traian Băsescu, şi se referă la pensionarea animalelor de serviciu scoade din funcţiune din instituţii.
„Prezentul proiect legislativ prevede ca animalele de serviciu care au aparţinut instituţiilor şi structurilor publice din România, animalele care au servit în teatrele de operaţii, în misiuni ale Armatei, Poliţiei şi altor structuri ale statului român- să aibă dreptul la îngrijire şi după scoaterea din funcţiune, din momentul împlinirii vârstei de pensionare sau din momentul retrageroo dom activitate pe caz de boală. Instituţiile şi structurile publice, de care au aparţinut animalele de serviciu scoase din funcţiune, vor aloca lunar o sumă de bani care să le asigure animalelor tratamentele medicale pe toată durata lor de viaţă”, au susţinut iniţiatorii în expunerea de motive.
Proiectul de lege privind întreţinerea animalelor de serviciu scoase din funcţiune şi care au aparţinut instituţiilor şi structurilor publice din România se află în prezent la comisiile permanente ale Senatului.
De asemenea, în această sesiune parlamentară a fost depus un proiect pentru combaterea antiromânismului, după ce o propunere referitoare la combaterea antisemitismului a fost adoptată.
CITEŞTE mai departe pe pagina 2