Video Cercetat penal, Ludovic Orban se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Primele reacţii

Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, la ieşirea de la DNA, că se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Audiat luni de procurorii DNA, acesta este cercetat sub control judiciar.

Urmărește
13508 afișări

Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, la ieşirea de la DNA, că se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei.

''Nu pot să mă prezint în faţa cetăţenilor să le cer votul cât timp sunt într-o anchetă penală. Îmi retrag candidatura pentru că nu pot să periclitez şansele PNL de a câştiga Primăria Capitalei'', a argumentat el.

Totodată, Orban a anunţat că îşi dă demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL şi din cea de vicepreşedinte a Camerei Deputaţilor.

''Nu am dezamăgit deocamdată pe nimeni. În 25 de ani nu am fost niciodată bănuit de fapte de corupţie. Când am venit la DNA nu ştiam toate aceste detalii. PNL va decide pe cine va susţine de acum'', a afirmat liberalul.

''Sunt afectat sufleteşte, mă simt într-un fel nedreptăţit, dar nu pun în niciun fel la îndoială activitatea DNA în acest caz'', a conchis el.

Liberalul PNL Ludovic Orban, care a fost audiat luni de procuroii DNA, este cercetat sub control judiciar într-un dosar de corupţie.

"Am calitatea de inculpat. Este legat de ceva petrecut mai de curând. PNL a susţinut permanent lupta împotriva corupţiei, permanent în toate ocaziile solicitările formulate de DNA şi nu voi face nicio excepţie în acest caz", a declarat Ludovic Orban la ieşirea din sediul DNA.

Totodată, acesta a declarat jurnaliştilor că nu vrea să perlicliteze şansa partidului de a câştiga alegerile la Primăria Capitalei.

"Nu mai candidez. Nu am încasat niciun leu. Deodamdată nu am dezamăgit pe nimeni. Instanţa decide dacă o persoană este sau nu nevinovată. Cariera nu mi s-a oprit aici. Eu nu mă joc cu viaţa politică şi cu activitatea publică. Atâta timp cât sunt implicat intr-un proces de natură penală nu pot să mă prezit în faţa cetăţenilor să le cer votul. Mă simt într-un fel neîndreptăţit dar nu pun în niciun fel la îndoiala activitatea pe care o desfăşoară DNA", a mai spus liberalul.

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat luni, pe pagina sa de Facebook, că a fost citat de procurorii DNA pentru a fi audiat, menţionând că este curios să afle motivul pentru care a fost chemat.

"Astăzi mă voi abate de la programul obişnuit, nu particip la nicio întâlnire cu alegătorii, nu particip la nicio emisiune, nu mă întâlnesc cu specialişti independenţi pentru finalizarea programului pentru bucureşteni, astăzi am aflat că trebuie să fac altceva. La ora 15:00 voi fi prezent la sediul DNA, unde am fost invitat. Aştept curios să aflu care sunt motivele pentru care am fost convocat", a anunţat pe pagina sa de Facebook candidatul Partidului Naţional Liberal la Primăria Capitalei, Ludovic Orban.

Prim-vicepreşedintele PNL nu a precizat în mesajul postat care este calitatea în care a fost citat de procurorii anticorupţie.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, că nu ştie în ce calitate a fost chemat la DNA candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ludovic Orban, afirmând că soarta lui Orban şi a celorlalţi liberali care ajung în atenţia DNA va fi decisă de hotărârile şi statutul PNL.

''Niciodată nu am făcut nici un fel de declaraţie înainte să văd despre ce este vorba. Am vorbit cu Ludovic de dimineaţă, ştiam că va merge la DNA, nu ştie nici domnia sa pentru ce faptă este chemat, aşa că cel mai înţelept lucru pe care îl putem face este să avem puţină răbdare să iasă domnul Orban la declaraţii. Sigur le va face. Ce pot să constat este că noi niciodată nu am făcut circ pe aşa ceva, pe nici un fel de parlamentar care s-a deplasat să dea declaraţii la un organ de urmărire penală unde este invitat. De asemenea, vrea să vă spun că nu depinde de mine sau de nimeni altcineva, ci doar de statutul PNL şi de hotărârile PNL ce se va întâmpla în continuare cu oricare dintre noi care merge să dea declaraţii la DNA sau în instanţa de judecată şi aşa mai departe. Avem acel decalog al integrităţii care este foarte limpede şi foarte clar", a afirmat copreşedintele PNL.

Alina Gorghiu a spus că există o diferenţă de remarcat, atunci când un membru PSD merge la DNA ''este ultrapopular, o victimă, este o dramă eternă şi justiţia tocmai pe ei îi vrea loviţi şi victime'', în schimb, atunci când un liberal este chemat la DNA ''din start este foarte clar că are o problemă de corupţie''.

Întrebată cum vede faptul că în ziua în care încep înscrierile un candidat este chemat la DNA, Gorghiu a afirmat că PNL, începând cu Ludovic Orban, va respecta orice decizie va fi luată.

''Mă întrebaţi dacă mai cred în coincidenţe? Eu cred că orice decizie va fi luată sunt convinsă că PNL o să o respecte, începând cu Ludovic Orban pentru că noi nu o să găsim niciodată scuze şi pretexte în diverse coincidenţe, demersuri, pentru a merge cu capul înainte atunci când nu este cazul. Eu am mare încredere că lucrurile nu sunt forţate şi că vom vedea o declaraţie în scurtă vreme de la Ludovic care nu va ezita să dea toate detaliile mai ales ca a fost cât se poate de transparent înainte. Eu nu vreau să vă spun nici că va ieşi de acolo fără nicio calitate, nici că nu se va întâmpla nimic în continuare, depinde de decizia pe care DNA o va comunica candidatului Ludovic Orban", a mai spus copreşedintele PNL.

Întrebată dacă imaginea candidatului Orban este afectată de faptul că a fost chemat la DNA, Gorghiu a spus că liberalii au susţinut de-a lungul timpului că vor respecta orice procedură, afirmând că nu este ''un capăt de ţară să mergi ca martor într-un dosar''.

Gorghiu a mai adăugat că ''depinde foarte mult de calitatea în care mergi, de acuzaţiile pe care ţi le fac sau nu cei de la DNA''.

''În momentul acesta nu consider că este un prejudiciu că s-a dus să dea nişte declaraţii, dar aşteptăm să vedem despre ce este vorba'', a precizat copreşedintele PNL.

Gorghiu a susţinut la solicitarea jurnaliştilor că PNL nu a menţinut un dialog cu Nicușor Dan.

''Nu am avut dialog în această perioadă nici cu Nicuşor Dan, nici cu alţi candidaţi de pe Bucureşti pentru că am spus public că cea mai bună candidatură, singura de altfel din acest moment care poate învinge PSD la Capitală este Ludovic Orban şi susţin acest lucru şi astăzi", a subliniat ea.

Întrebată dacă PNL va alege un candidat din rândul partidului în cazul în care Ludovic Orban va fi nevoit să se retragă din cursa electorală, Gorghiu a afirmat că liberalii au suficiente resurse pentru a veni la orice primărie cu o propunere în cazul în care candidatul deja desemnat nu ar mai putea să candideze.

"(...) Nu ducem lipsă de resurse, dar nu aici trebuie să meargă discuţia noastră. Noi ni-l dorim pe Ludovic Orban", a conchis Alina Gorghiu, precizând că PNL a fost pus în situaţia de a găsi un alt candidat la Prahova, în locul lui Volosevici, şi a făcut acest lucru.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici