Cererile DNA de arestare preventivă a lui Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, avizate FAVORABIL. Oltean: Nu am luat bani, nu am fost la biserica din Chitila şi nu-l cunosc pe denunţător, părintele Alexandrescu

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, miercuri, cu 14 voturi ”pentru”, patru ”împotrivă” şi trei abţineri cererea DNA de arestare preventivă a deputatului PNL Ioan Oltean, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu. Parlamentarul liberal a precizat, la finalul audierii, că este nevinovat şi că a prezentat probe în acest sens, afirmând că nu a fost niciodată în localitatea Chitila sau în biserica în care se presupune că a luat mita şi că nu-l cunoaşte pe denunţător, părintele Alexandrescu.

Urmărește
5340 afișări
Imaginea articolului Cererile DNA de arestare preventivă a lui Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, avizate FAVORABIL. Oltean: Nu am luat bani, nu am fost la biserica din Chitila şi nu-l cunosc pe denunţător, părintele Alexandrescu

Comisia juridică urmează să discute cazurile Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu (Imagine: Andreea Alexandru/ Arhiva Mediafax Foto)

UPDATE 15:22 - Plenul Camerei Deputaţilor va vota cererile DNA în cazurile Oltean şi Teodorescu pe 9 decembrie

Votul plenului Camerei Deputaţilor privind încuviinţarea arestării preventive a liberalilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, urmăriţi penal în dosarul despăgubirilor ilegale, va avea loc miercuri, 9 decembrie, conform calendarului iniţial, a decis Biroul Permanent.

Potrivit secretarului Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici, miercuri, 9 decembrie, la ora 12.00, deputaţii se vor reuni în şedinţa de plen pentru a decide dacă încuviinţează cererile DNA de arestare preventivă a colegilor liberali Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, acuzaţi de corupţie în acelaşi dosar privind despăgubirile ilegale. Vor fi două voturi separate, conform procedurii, votul fiind secret, cu bile.

UPDATE 15: 57 - Solicitarea DNA de arestare preventivă a lui Teodorescu, avizată favorabil de Comisia juridică

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat, miercuri, favorabil cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PNL Cătălin Teodorescu, acuzat în dosarul despăgubirilor ilegale în care este urmărit penal şi Ioan Oltean.

Solicitarea DNA a fost aprobată de membrii Comisiei juridice cu 15 voturi "pentru", 3 voturi "împotrivă" şi 3 abţineri.

Deputatul PNL Cătălin Teodorescu a declarat miercuri, la finalul audierii sale în Comisia juridică, că este nevinovat şi că speră ca membrii comisiei să voteze "omeneşte" şi nu politic în privinţa solicitării DNA de încuviinţare a arestării sale preventive. "Nu voi face niciun fel de apel la nimeni. Sunt nevinovat şi cred că vor vota omeneşte şi nu politic", a spus Teodorescu.

"Le-am spus că sunt nevinovat, pentru că tot ceea ce am făcut, dacă se poate numi o vină, este că am făcut parte din acea comisie şi am aprobat un raport de evaluare, vizat de toţi specialiştii şi întocmit de un evaluator expert autorizat", a susţinut deputatul liberal.

Întrebat dacă nu l-a mirat preţul foarte mare la care a fost evaluat terenul din Piteşti de către comisia ANRP, din care făcea parte, Teodorescu a spus că acestea erau preţurile de pe piaţa imobiliară din acea perioadă, având în vederea dimensiunea terenului, de 62.000 de metri pătraţi. "Terenul este ultracentral. (...) Să verificaţi cât costă metrul şi cât costa atunci", a precizat deputatul.

UPDATE 13:35 - Comisia juridică a Camerei Deputaţilor îl audiază pe deputatul PNL Cătălin Teodorescu

Deputatul PNL Cătălin Teodorescu a venit, miercuri, în faţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor pentru a fi audiat, urmând ca juriştii să dea, în urma dezbaterilor, un aviz pentru solicitarea DNA de arestare preventivă a acestuia.

La sosirea în Comisia juridică, deputatul a refuzat să facă declaraţii, afirmând că va face mai multe precizări la finalul şedinţei.

UPDATE 13: 30 - Oltean: Nu am luat bani, nu am fost la biserica din Chitila şi nu-l cunosc pe denunţător

Deputatul PNL Ioan Oltean a precizat, la finalul audierii din comisia juridică, că este nevinovat şi că a prezentat probe în acest sens, afirmând că nu a fost niciodată în localitatea Chitila sau în biserica în care se presupune că a luat mita şi că nu-l cunoaşte pe denunţător.

"Nu am săvârşit niciuna din faptele de trafic de inflenţă şi complicitate la abuz în serviciu. (...)Sunt complet nevinovat, toate sunt numai minciuni. Nu am fost niciodată în localitatea Chitila şi drept consecinţă nu am fost niciodată la biserica din Chitila. Nu l-am cunoscut niciodată pe denunţător - părintele Alexandrescu, dacă pot să-i spun părintele Alexandrescu - şi nu am luat bani de la Mihai Rotaru", a spus Oltean, la finalul audierilor.

El a mai spus că le-a prezentat colegilor din comisia juridică probe şi că nu a cerut să-l apere nimeni. "N-am cerut să mă apere nimeni. Dacă eu şi avocaţii nu ne putem apăra, nimeni nu ne poate apăra, doar cel de Sus."

Întrebat de jurnalişti dacă s-ar simţi umilit să fie încarcerat, Ioan Oltean a spus că în ultimele zile umilitoare au fost informaţiile care au apărut în mass-media: "Mai mare umilinţă decât am suferit zilele acestea din cauza mass-mediei nu se poate suferi."

De asemenea, acesta a refuzat să comenteze relaţia pe care o are cu Crinuţa Dumitrescu: "Să nu aducem fapte în plus".

Anunţul privind rezultatul votului a fost făcut la finalul şedinţei, de vicepreşedintele Comisiei juridice, Ciprian Nica.

UPDATE 13:09 - Oltean şi-a susţinut nevinovăţia în faţa deputaţilor jurişti şi le-a cerut un vot negativ - surse

Oltean a fost audiat în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor începând cu ora 12.00. În discursul susţinut în faţa deputaţilor jurişti, Ioan Oltean a afirmat, în mai multe rânduri, că este nevinovat şi a spus că acuzaţiile aduse împotriva sa sunt "fabricaţii" şi "invenţii". Ioan Oltean le-a cerut colegilor din Comisia juridică să voteze împotriva solicitării DNA de arestare preventivă a sa, deşi, la intrarea în sală, deputatul le-a transmis jurnaliştilor că nu va cere Comisiei să îl "salveze".

Întrebat dacă vrea să fie "salvat" de la arestarea preventivă de către colegii parlamentari, Ioan Oltean a spus că nu. "Vreau să mă salvez singur", a susţinut deputatul liberal în faţa ziariştilor înaintea audierii sale din Comisia juridică.

Liberalul a venit însoţit de cei trei avocaţi ai săi. 

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor s-a reunit începând cu ora 12.00, iar Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu au venit de la ora 9.00, pentru a-şi studia dosarul.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a fost sesizată vineri în legătură cu cererile DNA în cazul celor doi deputaţi PNL acuzaţi de corupţie, membrii comisiei urmând să formuleze un raport în termen trei zile, după audierea celor doi deputaţi, însă termenul ar putea fi prelungit la 5 zile, pe motiv că nu au avut suficient timp pentru studierea materialelor de la DNA. Cei doi deputaţi au venit miercuri la comisie, de la ora 9.00, pentru a-şi studia dosarul.

Potrivit deciziei Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, votul în plen asupra ridicării imunităţii celor doi ar urma să aibă loc pe 9 decembrie.

PNL şi PSD au anunţat că vor vota în favoarea cererilor justiţiei.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut săptămâna trecută aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a parlamentarilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, în dosarul în care sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie privind despăgubiri ilegale de aproape 109 milioane lei date de ANRP lui Mihai Rotaru.

Ioan Oltean este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, iar Cătălin Florin Teodorescu, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), trimis în judecată sub control judiciar în altă cauză, este urmărit penal pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Dosarul vizează despăgubirea ilegală acordată de comisia ANRP omului de afaceri Mihai Rotaru, acţionar la CS Universitatea Craiova, care în 2011 a primit aproape 109 milioane de lei pentru un teren din Piteşti în suprafaţă de peste 61.000 de metri pătraţi. Despăgubirea a fost acordată în perioada în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP era condusă de Crinuţa Dumitrean.

Anchetatorii au stabilit, în baza probelor, că deputatul Ioan Oltean, "care avea relaţii cointeresate cu cesionarul şi cu preşedinta ANRP", a intervenit la aceasta din urmă pentru urgentarea şi aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului.

"În schimb, numitul cesionarul i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii", susţin procurorii DNA.

Deputatul Cătălin Florin Teodorescu este acuzat că, împreună cu alţi inculpaţi, membri în comisia din ANRP - Crinuţa Dumitrean, atunci preşedinte al ANRP, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Marko Attila, Rodica Constantinovici şi Lăcrămioara Alexandru -, a aprobat ilegal raportul de evaluare prin care terenul de peste 61.000 de metri pătraţi din Piteşti a fost evaluat la 108.932.000 de lei (aproximativ 25 de milioane de euro), sumă acordată drept despăgubire lui Mihai Rotaru.

La Senat, votul asupra cererii de arestare preventivă a senatorului PSD Dan Şova a fost amânat pentru joi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici