Cezar Preda: Asumarea răspunderii nu trebuie să devină o joacă; e ruşinos pentru noi

Deputatul PDL Cezar Preda a declarat, miercuri, la RFI, că asumarea răspunderii nu trebuie să devină o joacă şi apreciază că reorganizarea administrativă este necesară, dar spune că l-a speriat viteza cu care a fost anunţată şi că s-a ciupit, crezând că e "pe altă lume".

Urmărește
4 afișări

"Această agresivitate cu care s-a promovat proiectul de reorganizare a stârnit, cum se întâmplă de obicei în spaţiul public românesc, agitaţie. Proiectul este o necesitate. Suprapunerea lui însă cu modificarea Constituţiei, alte legi organice foarte importante, cum ar fi statutul minorităţilor, complexitatea acestor lucruri ne sperie şi reacţionăm visceral. Cred că se va continua această construcţie, dar cu mult mai mult calm, cu mult mai multă aplecare corectă asupra importanţei şi complexităţii acestor procese. Este părerea mea", a declarat Preda.

El a susţinut, totodată, că asumarea răspunderii "nu trebuie să devină o joacă"

"Asumarea răspunderii, din punctul meu de vedere ca parlamentar, nu trebuie să devină o joacă. Prea des ne asumăm răspunderea. Sunt deputat al puterii şi o spun fără reţinere: este ruşinos pentru noi, ca putere, pentru că asumarea răspunderii, în anumite cazuri, în afară de viteza de care am nevoie să scot un act normativ mai înseamnă şi frica de faptul că nu poţi să-ţi asiguri o majoritate! Or, eu în general prefer să-mi votez un act normativ, decât să stau în bancă şi să aştept să strângă ei voturi, să treacă sau să blocheze actul normativ", a spus deputatul PDL.

Cezar Preda crede în necesitatea reorganizării administrativ-teritoriale a României şi compară judeţele cu cetăţile Sodoma şi Gomora.

"Eu cred în continuarea acestui demers, pentru că România are nevoie de o schimbare, după 40 şi ceva de ani. Starea de fapt a administraţiei locale româneşti, a modului în care s-au construit cetăţile româneşti, suntem foarte aproape, dacă-mi permiteţi, de Sodoma şi Gomora, suntem foarte aproape de autoflagelarea cetăţilor, ne construim sisteme mafiote, sisteme de încrengături, de instituţii, de persoane, care pur şi simplu blochează statul. Trebuie făcut ceva, trebuie să se aşeze oamenii deştepţi la masă şi să-i dea acestei ţări un viitor", spune deputatul PDL.

El menţionează însă că l-a "speriat" viteza cu care a fost promovat în spaţiul public subiectul reorganizării administrativ-teritoriale: "Chestia asta cu viteza şi pe mine m-a speriat. Când aud că se iese la televizor şi lideri marcanţi ai partidului meu spun că în două săptămâni ne-am asumat răspunderea, m-am gândit că sunt pe altă lume, m-am ciupit, e adevărat, nu-i adevărat, trăiesc o chestie reală? Deci, apar dintr-odată şi spun că în două săptămâni împărţim ţara în opt?".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici