- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cezar Preda: Cred că va câştiga Vasile Blaga, e mai bun şi partidul are nevoie de o rupere de ritm
Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, joi, la Târgu Mureş, că el crede că Vasile Blaga va câştiga şefia partidului la Convenţia Naţională din 14 mai, pentru că "este mai bun", iar PDL "are nevoie de o rupere de ritm", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a spus că a intrat în bătălia internă alături de Vasile Blaga, care i-a solicitat, "ca şi coleg şi prieten", să candideze pentru funcţia de secretar general, iar el crede că acesta va câştiga, întrucât "e mai bun", iar PDL "are nevoie de o rupere de ritm".
"E un tandem care nu poate să apară peste noapte, este o înţelegere foarte bună. Dacă Blaga va câştiga, voi candida la secretar general şi sper să câştig eu. Şi cred că va câştiga Vasile Blaga, cred că este mai bun. De aşa ceva are nevoie partidul acum, are nevoie de o rupere de ritm, are nevoie de a ieşi din această stare de surd, mut şi orb. Trebuie să ne gândim că în ţara asta sunt 22 de milioane de români cu care trebuie să stai de vorbă şi care aşteaptă, până la urmă, altceva de la noi, de la PDL, pentru că am luat măsuri dure, bune, dar am uitat să le explicăm. Or, dacă nu le-am explicat până acum, cred că cineva, cu o rupere de ritm, cu o schimbare, va face acest lucru", a spus Cezar Preda.
El a precizat că nu îi reproşează actualului preşedinte al PDL, premierul Emil Boc, foarte multe lucruri, întrucât acesta a lucrat cu o echipă din care el însuşi a făcut parte.
"Nu este singur - şi eu am făcut parte din echipa aceasta, şi eu îmi asum anumite erori. Bineînţeles că preşedintele este garantul în evoluţia unui partid, îmi asum alături cu domnia sa, dar împreună la masă ar fi trebuit să stăm şi să ne gândim că partidul are nevoie de o schimbare", a spus Cezar Preda.
El a adăugat că "în toate ţările civilizate europene, când s-a simţit nevoia, partidul a luat măsuri".
Preda a susţinut că partidul are nevoie în acest moment de o atitudine lucidă a membrilor săi şi de o decizie care să îl aducă "din nou în atenţia electoratului".
"Uitaţi-vă la Zapatero în Spania, cum i-a cerut partidul să iasă şi să anunţe că nu mai participă la alegeri, ca să nu le piardă. Deci iată, sunt chestiuni care se fac atunci când eşti lucid, când vezi exact în ce situaţie te afli. Dacă în jurul tău ai colegi care îţi spun că întotdeauna eşti frumos, deştept şi cu toţi banii acasă, s-ar putea să rămâi în această impresie. Eu cred că noi, acum, toţi avem nevoie de maturitate şi de o decizie care să ne aducă până la urmă din nou în atenţia electoratului, ca un partid responsabil şi atent la ceea ce cetăţeanul român trăieşte şi spune astăzi. Cred că avem nevoie la ora actuală de o întreagă echipă care să explice. Eu cred în măsurile care s-au luat şi cred că o echipă nouă în care nu mai au loc oameni care greşesc, oameni incompetenţi, care fac afaceri cu soţiile, cu copiii, cu părinţii, cu bunicile va fi o echipă credibilă şi atunci cetăţeanul va fi mult mai atent la ceea ce spune această echipă. Pierderea credibilităţii te face ca atunci când trebuie să explici ceva să nu te mai creadă nimeni", a spus Cezar Preda.
El a adăugat că până acum a fost prezent în 32 de organizaţii şi i s-a părut că toate îl susţin pe Vasile Blaga.
"Cred că Vasile Blaga va câştiga. E prea iubit în teritoriu ca să nu câştige. Dacă nu va câştiga Blaga, mă voi retrage şi voi ajuta partidul din poziţia de preşedinte al organizaţiei Buzău, unde trebuie să câştig alegerile în 2012, şi voi dedica întregul timp organizaţiei. Las echipa care câştigă să îşi asume responsabilitatea la centru", a spus el.
Întrebat dacă crede că o nouă echipă de conducere a PDL va dori să schimbe componenţa Guvernului, Cezar Preda a spus că aceasta "va fi decizia noii echipe a partidului".
El s-a declarat mirat de "supărarea primarilor şi a viceprimarilor că au fost lăsaţi acasă", precum şi de "calcule stupide şi meschine" .
"Avem 2.000 de aleşi, primari şi viceprimari, dintre care nu o să vină la Congres decât 500. Dar în schimb avem nevoie de ei în bătălia din iunie 2012 şi ne-a plăcut să ne mai intitulăm şi partidul primarilor. Iată că nu am fost partidul primarilor. Iar al doilea lucru care a reieşit din întâlnirile noastre cu organizaţiile este că lupta este inegală. Cu atât mai mândru mă simt că intru într-o competiţie unde toţi profită de a le pune cineva mâna pe creştet, de a te duce pe banii guvernului în teritoriu, de a spune că acolo sunt banii şi acolo se va obţine bunăstarea. Parcă mândria şi până la urmă onoarea este mai mare să intri într-o bătălie când ştii că toţi ceilalţi se fac luntre şi punte pentru a nu pierde puterea şi controlul asupra partidului", a conchis Cezar Preda.
La Convenţia Naţională a PDL care se va desfăşura în 14 mai vor candida pentru funcţia de preşedinte al partidului actualul preşedinte, premierul Emil Boc, secretarul general al partidului, Vasile Blaga, şi deputatul Theodor Paleologu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Va deveni armata obligatorie în România? Răspunsul ministrului Angel Tîlvăr
-
Surse Reuters: OMV a bătut palma şi va furniza gaz românesc Germaniei
-
Trump nu renunţă: Republicanul nu exclude acţiuni militare şi economice în privinţa Canalului Panama şi a Groenlandei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO