- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cezar Preda: Declaraţia lui Băsescu privind susţinerea lui Boc a dezechilibrat competiţia în PDL
Liderul PDL Cezar Preda a declarat, vineri, că declaraţia lui Traian Băsescu privind susţinerea lui Emil Boc pentru şefia PDL a dezechilibrat competiţia în formaţiune, pentru că "mulţi" au înţeles că cine nu este cu actualul preşedinte al formaţiunii este împotriva şefului statului.
Preda a declarat în acelaşi context că indiferent de cine va fi câştigător în urma competiţiei interne din PDL pentru preşedinţia formaţiunii, nu vor fi plecări din partid ori discuţii şi conflicte între cele două tabere, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Liderul PDL a declarat însă că în acest moment se fac demersuri pentru a se dezechilibra lupta între cei doi, referindu-se inclusiv la mesajul preşedintelui Traian Băsescu care a precizat mai întâi că îl susţine pe Emil Boc.
"Daca unul din colegii noştri câştigă, şi ceilalţi sunt în acelaşi partid. Nu văd asta ca o separe a apelor. E o prostie foarte mare şi ce mă deranjează este că se fac demersuri pentru a dezechilibra lupta, pentru a se evita o competiţie. Susţinătorii domnului Boc, deşi asta e greşit spus că pot fi susţinătorii moţiunii lui Boc, au fost foarte fericiţi când a dat Traian Băsescu mesaj că-l susţine pe Boc. Semnalul în ţară a fost că cine nu ţine cu Boc e împotriva preşedintelui. E o prostie şi un mare neadevăr, asta a dezeechilibrat competiţia internă. Preşedinele avea dreptul să se exprime despre ce vrea ca o părere personală însă mulţi aşa au înţeles, că cine nu e cu Boc e împotriva preşedintelui. La sfarsit, Băsescu a zis şi de Blaga, dar cei grăbiţi au luat-o ad literam, e o prostie jucată de oamenii mici din politică, care cred că-şi creează un avantaj", a conchis Cezar Preda.
Preşedintele Traian Băsescu declara, la jumătatea lunii martie, la TVR, că în PDL s-a furat startul în cursa pentru şefia formaţiunii, Vasile Blaga începând să strângă semnături înainte de a-şi anunţa candidatura, iar trusturile Antena şi Realitatea s-au implicat în campanie.
Preşedintele menţiona, răspunzând unei întrebări, că şi-a exprimat, la o întâlnire cu lideri locali ai PDL, susţinerea pentru Emil Boc, precizând că acesta este un om politic "onest". Băsescu mai spunea că PDL a avut performanţe electorale sub şefia lui Boc şi că acesta nu a fost atins de nicio discuţie despre corupţie, a câştigat de două ori Primăria Clujului şi şi-a sacrificat încrederea populaţiei luând, ca premier, măsuri adecvate. "Deci nu am niciun motiv să nu îl consider un om politic de calibru", a spus Băsescu.
Ulterior, Băsescu a criticat faptul că Cezar Preda a făcut comentarii despre subiectul legat de premierul independent care ar urma să fie desemnat de către şeful statului. Băsescu a spus că fiecare ar trebui să-şi vadă de responsabilităţi şi că Cezar Preda nu a reuşit nici măcar să-şi câştige alegerile în judeţ.
Cezar Preda îl susţine pe Vasile Blaga pentru şefia PDL.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.