CFR, despre acuzaţiile lui Tatulea:Banii obţinuţi din liniile închise vor fi folosiţi la întreţinere

CFR respinge acuzaţiile vicepreşedintelui Departamentului Transporturi al PSD Dragoş Titea, care a declarat că banii din vânzarea la fier vechi a liniilor care urmează să fie închise vor fi folosiţi ca mită electorală a PDL, şi spune că sumele vor fi utilizate pentru modernizarea reţelei feroviare.

Urmărește
13 afișări

"Referitor la sumele obţinute din vânzarea liniilor excedentare (în urma unor proceduri derulate numai prin BRM), acestea se constituie ca venituri proprii ale companiei, şi nu ale guvernului sau ale MTI, şi vor fi folosite doar pentru lucrări de reabilitare sau întreţinere a liniilor de cale ferată scadente la reparaţii şi nu ca finanţare pentru mită elecorală a vreunui partid politic", se arată într-un comunicat al CFR SA.

Dragoş Titea a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că o ordonanţă de urgenţă a Guvernului emisă în urmă cu două zile privind închidere a 1.400 de km de linii de cale ferată dezafectate ascunde de fapt intenţia de a vinde materialele la fier vechi.

"Asistăm la o încercare de falimentare a căilor ferate, pentru ca societăţile respective să fie ulterior privatizate şi vândute pe nimic, cu dedicaţie pentru firmele portocalii", a spus Titea.

El a susţinut că banii rezultaţi din valorificarea ca fier vechi a trosoanelor respective vor fi utilizaţi ca finanţare pentru "mita electorală" a PDL.

În replică, CFR SA spune că liniile care vor fi închise fac parte din infrstructura excedentară "pe care de ani de zile nu mai circulă niciun tren", sau linii din triaje, pe care de asemenea nu se mai circulă, iar din considerente tehnice şi comerciale nu se mai justifică menţinerea lor în funcţiune.

"Prin reutilizarea elementelor componente ale părţilor de infrastructură feroviară neexploatate şi devenite excedentare se pot realiza economii importante", se arată în comunicatul CFR.

Guvernul s-a angajat în urma negocierilor cu FMI să închidă 1.400 de kilometri de cale ferată şi să închirieze operatorilor privaţi alţi 4.000 de kilometri, dacă nu găseşte un investitor care să realizeze întreţinerea acestora şi care va fi selecţionat în urma unor licitaţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici