Chelaru, vicepreşedinte la Senat în locul lui Voiculescu, acesta îi ia locul lui Meleşcanu

Senatorul PSD Ioan Chelaru urmează să preia funcţia de vicepreşedinte al Senatului deţinută de Dan Voiculescu în numele grupului PSD, iar acesta din urmă ar urma să preia funcţia de vicepreşedinte deţinută de Teodor Meleşcanu, potrivit unor surse politice.

Urmărește
28 afișări
Imaginea articolului Chelaru, vicepreşedinte la Senat în locul lui Voiculescu, acesta îi ia locul lui Meleşcanu

Chelaru, vicepreşedinte la Senat în locul lui Voiculescu, acesta îi ia locul lui Meleşcanu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Surse din PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că funcţia de vicepreşedinte al Senatului deţinută până acum de Dan Voiculescu în numele grupului PSD-PC urmează să revină social-democraţilor, în urma alianţei PNL-PC.

Aceleaşi surse au arătat că Ioan Chelaru va fi, cel mai probabil, nominalizat de PSD pentru a prelua funcţia de vicepreşedinte al Senatului.

În locul lui Chelaru, care deţine în prezent funcţia de chestor al Senatului, PSD l-ar putea propune pe Miron Mitrea, au mai arătat sursele citate.

Pe de altă parte, potrivit unor lideri PSD, Dan Voiculescu urmează să îşi păstreze funcţia de vicepreşedinte la Senat, fiind propus de PNL în locul lui Teodor Meleşcanu, care va renunţa la vicepreşedinţie şi va ocupa doar funcţia de preşedinte al Comisiei de Apărare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici