Prima pagină » Politic » Boc: PDL şi PSD nu negociază postul de şef al Poliţiei Capitalei

Boc: PDL şi PSD nu negociază postul de şef al Poliţiei Capitalei

Postul de şef al Poliţiei Capitalei, rămas vacant după mutarea chestorului Tutilescu pe o altă funcţie, nu este negociat între PDL şi PSD, singurul criteriu care trebuie luat în calcul pentru conducerea structurilor militare fiind cel al competenţei profesionale, a declarat premierul Emil Boc.
Boc: PDL şi PSD nu negociază postul de şef al Poliţiei Capitalei
10 apr. 2009, 13:54, Politic

El a răspuns astfel, vineri, la solicitarea presei de a comenta informaţiile conform cărora PSD şi PDL ar negocia postul de şef al Poliţiei Capitalei.

"Nu se negociază posturile din structurile militare, aceste instituţii fundamentale ale statului român în care politicul nu are ce căuta. Eu nu am participat şi nimeni nu va participa la niciun fel de negocieri sau troc politic pentru ceea ce înseamnă organele sau structurile de apărare , structurile de poliţie, pentru că aici este vorba de performanţă, de a proteja cetăţeanul, iar unicul şi singurul criteriu care trebuie să funcţioneze este cel al competenţei profesionale", a spus Boc.

Presa a relatat că postul deţinut de Tutilescu ar reveni PSD, conform negocierilor din coaliţie şi chiar că în spatele înlocuirii acestuia s-ar afla liderul PSD Bucureşti Marian Vanghelie, care însă a negat.

Mai mult, surse politice au spus că Tutilescu ar urma să fie înlocuit cu un apropiat al ministrului de Interne Dan Nica, provenit de la Galaţi.