Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu: Pentru prima dată bursele elevilor sunt cuprinse în bugetul de stat

Publicat: 12 02. 2021, 11:02
Actualizat: 24 08. 2021, 13:24

Ministrul Educaţiei a spus că valoarea din buget pentru bursele elevilor este dublă faţă de anul trecut, prin includerea bursei minime de 100 de lei.

„Pentru prima oară bursele elevilor, care până acum au fost plătite prin autorităţile locale exclusiv, sunt cuprinse în bugetul de stat. Anul trecut, bursele elevilor au totalizat 270 de mil de lei la nivel naţional, din care jumătate în Bucureşti. Anul acesta există la bugetul de stat o sumă dublă, deci bursa minimă va fi de 100 de lei. Bugetul a fost publicat aseară. (…) Au fost burse şi de 8 lei în ţară. În Bucureşti sunt convins că va fi peste acest cuantum minim, de 100 de lei”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a spus, de luni, că s-a intervenit legislativ pentru a nu se mai crea discrepanţe între bursele elevilor în funcţie de localitate, astfel că s-a stabilit ca bursa minimă să fie de 100 de lei. Bugetul pentru 2021 a fost publicat joi seară.