Chiliman: ACD a decis să aibă candidaturi proprii în Bucureşti, iar PSD a fost de acord

Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, a declarat, luni, că CNC al Alianţei de Centru-Dreapta (ACD) PNL-PC a decis să aibă candidaturi proprii la alegerile locale din Bucureşti, cu această hotărâre fiind de acord şi PSD.

Urmărește
4 afișări

"Propunerea (de a avea candidaturi proprii - n.r.) a venit din partea reprezentanţilor alianţei PNL-PC în Consiliul Naţional de Coordonare (CNC), după ce am studiat sondajele de opinie pe are le-am făcut, pe fiecare sector în parte. (...) În felul acesta vom putea să culegem un număr cât mai mare de voturi PNL împreună cu PC în alegerile viitoare", a spus Chiliman.

Întrebat ce părere au avut reprezentanţii PSD despre ipoteza candidaturilor separate la Bucureşti, Chiliman a precizat că aceştia au fost de acord.

El a precizat că bucureştenii creditează ACD PNL-PC cu cea mai mare încredere, fiind pe primul loc în opţiunile electoratului din Capitală, după cum arată sondajele de opinie efectuate de PNL.

"Atât conducerea PNL, cât şi conducerea PC au salutat şi salutăm decizia luată ca să mergem pe liste proprii ale alianţei PNL-PC la alegerile locale din 2012", a spus Chiliman.

Întrebat câte sectoare ar putea câştiga ACD PNL-PC, potrivit sondajelor pe care le evocă, Chiliman a precizat că se pot câştiga localele şi patru sau cinci sectoare.

"În principiu, suntem pe primul loc în toate sectoarele. Rămâne de văzut candidaţii desemnaţi. Părerea mea e că putem câştiga patru sau cinci sectoare din şase. Nu discut de primăria generală, dar ne vom pregăti să avem un candidat propriu care să poată să câştige primăria generală", a spus Chiliman.

Întrebat dacă se va pregăti el să candideze la Primăria Capitalei, Chiliman a răspuns: "Aş fi un bun primar general, dar niciodată nu mi-am pus în cap să candidez la Primăria Generală".

PSD şi Alianţa de Centru-Dreapta (ACD) PNL-PC ar fi convenit să aibă candidaturi separate la Primăria Generală a Capitalei şi cele şase primării de sector, acest lucru urmând să fie stipulat în protocolul de funcţionare al viitoarei alianţe, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse liberale.

Sursele citate cu precizat că acest fapt nu a reprezentat o propune avansată de către PNL, ci a rezultat în cadrul negocierilor dintre PSD şi PNL, având la bază ideea că voturile cumulate de candidaţii celor două partide ar fi mai multe decât voturile unui candidat comun.

Aceleaşi surse au arătat că negocierile dintre PSD şi PNL nu privesc existenţa unor candidaturi separate doar la Primăria Generală, ci şi la primăriile sectoarelor.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că PSD şi ACD vor avea candidat comun la Primăria Generală a Capitalei la alegerile din 2012.

Ponta a precizat că a stabilit cu liderul PNL şi are şi girul conducerii partidului pentru ca la alegerile locale din 2012 PSD şi ACD să desemneze candidat comun pentru Primăria Generală a Capitalei.

Ponta a precizat că, în ceea ce priveşte primăriile de sector, nu s-a luat o decizie, eventualele candidaturi comune putând exista numai dacă liderii PSD şi PNL Bucureşti, respectiv ai organizaţiilor de sector, vor ajunge la un acord asupra candidaţilor, în caz contrar putând exista şi candidaturi separate.

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, luni, că organizaţiile PSD şi PNL din Capitală vor avea "o negociere aparte" în perspectiva protocolului care ar putea fi semnat de PSD şi ACD.

Vanghelie a spus că atât preşedintele PSD, cât şi BPN au decis să lase la latitudinea organizaţiilor judeţene detalii ale protocoalelor locale între PSD şi ACD.

El a menţionat că va discuta cu preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, protocolul de colaborare, detaliile acestuia urmând să fie cuprinse în protocolul la nivel naţional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici