- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (20.05.2013, 20:17)
- Andi Manciu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Chiliman: Am avut o primă întâlnire între IRL, PNŢCD şi FC "pentru unificarea dreptei"
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat pentru MEDIAFAX că luni a avut loc o primă discuţie între IRL, PNŢCD şi FC pentru "unificarea dreptei", fiind vorba de un "parteneriat pe termen lung" care să treacă peste "interese şi orgolii personale".
Urmărește
661 afișări
Andrei Chiliman (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)
"A fost o întâlnire în care, evident, pentru mine a fost prima întâlnire, în care am discutat şi de necesitatea unificării dreptei în jurul unor valori, în jurul unor principii, în aşa fel încât lucrul ăsta să se facă trecând peste interese, orgolii personale şi multe alte asemenea, care de fapt să împiedice unificarea dreptei şi am convenit să ne întâlnim şi în perioada următoare pentru a discuta aceste lucruri în continuare", a declarat Chiliman.
Edilul a precizat că la reuniune au mai luat parte Teodor Baconschi, Sever Voinescu, Vlad Moisescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Războiul din Ucraina, ziua 1034. Zelenski cere diplomaţilor să modeleze opinia publică din străinătate cu privire la aderarea Ucrainei la NATO / Trump aşteaptă o întâlnire cu Putin pentru a încheia războiul
-
Retrospectivă 2024. Cele mai importante 10 evenimente din piaţa de capital: maxime istorice, finanţări record prin Fidelis, schimbări la ASF, vânzări din partea fondurilor de pensii, şocuri politice şi volatilitate
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
Primarul Sectorului 1 a susţinut că întâlnirea a fost prilejuită de aniversarea a 99 de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu, având loc la sediul PNŢCD.
Chiliman a fost întrebat ce înseamnă unificarea dreptei, dacă este vorba despre un pol de dreapta. Primarul a răspuns că este vorba de un "parteneriat pe termen lung', pentru care a găsit o deschidere atât din partea lui Mihai Răzvan Ungureanu şi a lui Aurelian Pavelescu.
El a fost întrebat dacă demersul presupune construirea unei alianţe politice. "Nu discutăm acum prin ce metode se ajunge la lucrul ăsta, trebuie întâi să stabilim că această unificare trebuie făcută în jurul unor valori şi a unor principii şi nu în jurul unor persoane şi nu cred că acuma trebuie să discutăm practic cum se face lucrul ăsta", a replicat Chiliman.
Primarul a menţionat că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu nu a luat parte la discuţii, deoarece acesta a suferit un deces în familie.
Chiliman a afirmat că discuţiile între IRL, PNŢCD şi FC vor continua în cursul următoarelor săptămâni.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Antonescu: Situaţia lui Chiliman ar putea fi discutată în BPN. Decizia o ia Delegaţia Permanentă
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:50
Donald Trump a făcut o numire importantă în consiliul DOGE condus de Elon Musk
-
astăzi, 07:23
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1034. Zelenski cere diplomaţilor să modeleze opinia publică din străinătate cu privire la aderarea Ucrainei la NATO / Trump aşteaptă o întâlnire cu Putin pentru a încheia războiul