- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Chiliman: I-am prezentat lui Oprescu forma agreată de USL a întrebării referendumului
Liderul PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, a declarat, marţi, că i-a solicitat primarului Sorin Oprescu să introducă pe ordinea de zi a şedinţei CGMB în care se va aproba bugetul şi organizarea referendumului şi i-a prezentat forma agreată de USL a întrebării care urmează a fi adresată bucureştenilor.
Chiliman a precizat că în cursul zilei de marţi s-a întâlnit cu primarul general al Bucureştiului, Sorin Oprescu, la cererea acestuia, discuţiile vizând în principal organizarea referendumului privind Legea Capitalei.
Preşedintele PNL Bucureşti a precizat că i-a prezentat lui Oprescu rezoluţia conducerii USL, semnată de co-preşedinţii Antonescu şi Ponta, şi, în acord cu aceasta, a solicitat organizarea cât mai rapidă a referendumului.
Chiliman a precizat că i-a solicitat primarului general să pună pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a CGMB, care se va reuni miercuri pentru a aproba bugetul, şi un punct consacrat organizării referendumului.
El a precizat că în sprijinul acestei solicitări a adus şi cele circa 100.000 de semnături strânse de la bucureşteni.
"I-am solicitat ca referendumul să fie organizat fără diversiuni, cu o întrebare clară şi precisă şi i-am prezentat şi o formulare de întrebare care e şi punctul de vedere al USL", a spus Chiliman.
Potrivit acestuia, forma întrebăriia agreată de USL este următoarea: "Sunteţi de acord cu centralizarea administrativă a municipiului Bucureşti prin trasferul de atribuţii de la primăriile de sector către CGMB?".
Referendumul pentru Legea Capitalei ar putea avea loc până la jumătatea lunii mai, USL stabilind ca bucureştenii să fie întrebaţi dacă sunt de acord cu centralizarea administratrivă prin transferarea de atribuţii de la primăriile de sector la municipalitate, a declarat, marţi, primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, la sfârşitul lunii martie, că referendumul iniţiat de PNL şi PC pentru menţinerea primăriilor de sector ar putea fi organizat la sfârşitul lunii mai.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Trăiești în Democrație, ai putere absolută. Se numește VOT!
-
Gruparea Houthi anunţă că va continua să atace Israelul în ciuda loviturilor asupra Yemenului
-
Vrancea: Bărbatul ucis din greşeală în timpul unei partide de vănătoare aduna lemne uscate
-
Crin Antonescu, despre faptul că nu există pe reţelele de socializare: Este foarte adevărat
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:47
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1038. Ucraina ar putea fi nevoită să se retragă din regiunea Kursk până în primăvară, avertizează oficialii americani / Rusia creşte producţia de drone Shahed la fabrica din Tatarstan / ISW: Putin respinge planul de pace elaborat de echipa lui Trump / Reuters: Rusia utilizează Bitcoin pentru plăţile internaţionale
-
ieri, 22:26
Vrancea: Bărbatul ucis din greşeală în timpul unei partide de vănătoare aduna lemne uscate