- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Chiliman îi cere lui Băsescu să nu promulge legea privind alegerea primarilor într-un tur
Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, îi cere şefului statului să nu promulge legea privind alegerea primarilor într-un tur de scrutin, menţionând că dacă actul normativ ar fi fost în vigoare în Republica Moldova, Chişinăul ar fi avut, în prezent, un primar comunist.
Chiliman afirmă că alegerile locale din Republica Moldova reprezintă dovada palpabilă şi indubitabilă a pericolului pentru democraţie pe care îl reprezintă proiectul de lege recent adoptat de Parlamentul României, privind alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin.
"Dacă proiectul de lege votat de puterea pe care o susţineţi şi care vă susţine, ar fi fost în vigoare la Chişinău, capitala Basarabiei ar fi avut, astăzi, un primar comunist. Dacă acest proiect de lege antidemocratic ar fi fost în vigoare la Chişinău, basarabenii ar fi fost lipsiţi de şansa de a corecta, la al doilea tur de scrutin, o situaţie electorală marcată de posibile fraude şi manipulări. Pe aceste considerente şi cu argumentele susţinute şi de organizaţiile societăţii civile din România, vă cer să vă respectaţi rolul constituţional de şef al unui stat care se pretinde a fi «de drept» şi să refuzaţi promulgarea unui proiect de lege care aruncă România în epoca de piatră a democraţiei", se arată într-un comunicat remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.
El afirmă că are toate motivele, personal, ca primar în funcţie, să susţină un proiect de lege care îl avantajează într-o competiţie electorală.
"Ca liberal şi om de onoare, mandatar, ca şi dumneavoastră, al încrederii unor cetăţeni români, însă, am obligaţia de a mă bate în spaţiul public pentru ca valorile democratice să nu fie afectate de interesele personale ale politicienilor, inclusiv de propriile mele interese. Cetăţenii românii au o singură armă prin care ne pot sancţiona pe toţi – votul! Este o realitate incontestabilă, pe care obişnuiaţi să o afirmaţi şi dumneavoastră pe vremea când le cereaţi românilor să vă aleagă, o realitate care vă asigur că nu şi-a pierdut valabilitatea nici astăzi, când, probabil, dumneavoastră nu mai aveţi nevoie de votul lor. De aceea, vă adresez apelul public de a lăsa deoparte, în decizia pe care o veţi lua cu privire la proiectul de lege prin care primarii vor fi aleşi într-un singur tur, interesele puterii pe care o susţineţi şi care vă susţine (singura avantajată de această lege anticetăţean) şi să luaţi în considerare doar interesele democraţiei româneşti", scrie Chiliman.
Legea privind alegerea primarilor într-un tur de scrutin a fost adoptată, la finele lunii mai, de Camera Deputaţilor, forul decizional, cu 174 de voturi "pentru", 110 voturi "împotrivă" şi trei abţineri.
Potrivit legii adoptate, primarii vor fi aleşi într-un tur de scrutin, cu excepţia situaţiilor de balotaj. Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor după ce Senatul l-a respins anterior.
Mai mulţi reprezentanţi ai partidelor politice, inclusiv PDL, la fel ca şi o serie de ONG-uri, i-au cerut şefului statului să nu promulge legea.
Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă va promulga Legea privind alegerea primarilor într-un tur de scrutin, el răspunzând că mai întâi trebuie să o primească şi să vadă ce prevede actul normativ.
"S-o primesc, să văd despre ce e vorba. S-o primesc", a declarat Traian Băsescu, răspunzând unei întrebări. El a mai declarat că modul de alegere a primarilor într-un singur tur de scrutin "poate fi şi mai bun, poate fi şi mai rău".
"Spre exemplu, eu sunt un adept al alegerii parlamentarilor prin vot uninominal, într-unul sau doua tururi. Deci m-ar satisface şi varianta cu vot uninominal într-un singur tur. Şi acest lucru l-am spus public de foarte multe ori. Deci n-aş putea să spun că aici «da», dar dincoace «nu». Pe de altă parte, să ştiti că, în opinia mea, o astfel de soluţie - dar nu am încă un punct de vedere cristalizat definitiv - o astfel de soluţie diminuează politizarea funcţiei de primar prin faptul că în turul doi se fac alianţe. Am experienţă. A fost o situaţie în care am câştigat din turul doi Primăria Capitalei şi ştiu ce exigenţe au fost la mine între turul unu şi doi de la cei care şi-au anunţat susţinerea. Şi am avut şi situaţia în care am câştigat mandatul din primul tur, tot la Bucureşti, şi am fost un primar care-şi începea mandatul liber, fără conditionalităţi de la nimeni", a mai arătat şeful statului.
El a mai spus că între turul unu şi turul doi "pentru voturi, toate partidele încep şi cer" diverse funcţii de director.
"Pe de altă parte, e de discutat cât de democratic este (...) În orice caz, ce exclud, ca extinderea sistemului cu alegerea uninominală într-un singur tur să se extindă şi la preşedinte. Asta nu se poate", a mai spus Băsescu, nevrând să "intre în speculaţii" privind avantajele de care s-ar bucura UDMR de pe urma acestei legi.
Candidatul comunist la primăria Chişinău, Igor Dodon, s-a clasat pe primul loc cu 48,07 la sută din voturi, învingându-l pe primarul în exerciţiu, Dorin Chirtoacă, pentru care au votat 46,51 la sută dintre cetăţenii capitalei, a anunţat marţi Comisia Electorală Centrală, după numărarea tuturor voturilor.
Aşa cum se preconizase, cei doi candidaţi se vor înfrunta într-un al doilea tur de scrutin.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Reacţia lui Lasconi la stabilirea datei alegerilor prezidenţiale pe 4 mai: „Rămân trei întrebări la care nu ne-au răspuns încă”
-
România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare
-
Emil Hurezeanu, despre Visa Waiver: Va fi nevoie de o autorizare electronică în sistemul ESTA
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO