Chiliman: PDL a furat la alegeri şi vrea să fure şi acum, la referendum

Edilul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat că PDL a furat la alegeri şi vrea să fure şi acum, la referendum, precizând că ordinul primit de la Elena Udrea este să se organizeze o diversiune prin propunerea unui număr mai mare de întrebări, pentru a distrage atenţia de la adevărata problemă.

Urmărește
9 afișări

Chiliman a spus că, din câte a constatat din declaraţiile făcute de reprezentanţii PDL, "ordinul primit de la Elena Udrea este să se organizeze o diversiune" propunându-se un număr mai mare de întrebări pentru referendum. El a precizat că, potrivit legii, referendumul poate conţine o singură întrebare şi poate să fie organizat numai duminica.

Primarul Sectorului 1 a adăugat că discutarea în şedinţa CGMB de miercuri a proiectului privind referendumul este o victorie a celor care au semnat pentru organizarea acestuia.

El a precizat că PNL şi PC vor vota pentru proiectul de organizare a referendumului care să respecte rezoluţia conducerii USL şi care să conţină o singură întrebare: "Sunteţi de acord cu centralizarea administrativă prin transferarea de atribuţii de la primăriile de sector la Primăria Generală?".

Chiliman a mai spus că speră să se respecte dorinţa bucureştenilor de a se organiza acest referendum, arătând că a adus cele aproximativ 100.000 de semnături ale cetăţenilor de susţinere a proiectului.

Primarul Sectorului 1 a făcut apel la decenţă şi le-a cerut consilierilor generali să lase să treacă acest proiect, pentru a se respecta dorinţa bucureştenilor.

CGMB discută, miercuri, în şedinţă de îndată, proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului municipalităţii pe anul 2011 şi proiectul de hotărâre privind aprobarea desfăşurării referendumului local cu privire la modificarea organizării administrativ-teritoriale şi a funcţionării autorităţilor administraţiei publice locale din Capitală.

Înainte de începerea şedinţei CGMB, aproximativ 30 de persoane au venit în faţa sediului Primăriei Capitalei, spunând că sunt de la Asociaţia Apără Bucureştiul şi aşteaptă votul consilierilor municipali în cazul organizării referendumului privind Legea Capitalei. Ei au veste pe care scrie "Apără Bucureştiul de Elena Udrea" şi "Semnează pentru referendum", poartă pe cap şepci galbene cu însemnele PNL şi PC şi au afişat un banner pe care scrie "Apără Bucureştiul! Semnează pentru referendum!"

Primarul Sorin Oprescu a declarat, marţi, că în ultimele trei săptămâni a avut discuţii cu toate partidele, în care a explicat toate sumele prevăzute în buget şi a făcut "un ultim apel la raţiunea şi bunul simţ al consilierilor de a vota miercuri bugetul pentru Bucureşti".

Pe de altă parte, referindu-se la referendumul pentru organizarea administrativă a Capitalei, Oprescu a susţinut că nici această problemă nu trebuie să fie o temă de ceartă şi că părţile implicate "trebuie să renunţe la orgolii personale şi interese politice".

Primarul general Sorin Oprescu s-a întâlnit, marţi, cu primarii sectoarelor 1 şi 4, Andrei Chiliman şi Cristian Popescu Piedone pe tema referendumului, respectiv a întrebărilor care vor fi puse.

Sorin Oprescu a subliniat că este exclus ca la referendum să fie o singură întrebare, deoarece se încearcă lămurirea a două-trei chestiuni şi sunt necesare mai multe întrebări.

Primarul Capitalei a spus că întrebările de la referendum ar putea fi "Sunteţi de acord cu desfiinţarea consiliilor locale?", "Sunteţi de acord ca primarul să fie ales de cetăţeni" şi "Sunteţi de acord ca primarul să fie ales de Consiliul General", precizând însă că acestea sunt doar nişte exemple şi că există o mulţime de formule, deocamdată nefiind luată o decizie referitoare la cele care vor fi cuprinse în cazul referendumului.

În 4 aprilie, conducerea USL a decis că cei 24 de consilieri ai Uniunii din CGMB - 16 aparţinând PSD şi 8 PNL - vor vota pentru proiectele promovate de primarul general Sorin Oprescu.

Liderii filialelor de Bucureşti ale PNL şi PC, Andrei Chiliman şi Cristian Popescu Piedone, au lansat, în 13 martie, campania "Apără Bucureştiul! Semnează pentru referendum", pentru strângerea de semnături privind organizarea unui referendum local referitor la Legea Capitalei.

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, declara, în 5 aprilie, după o dezbatere privind Legea Capitalei, că această propunere legislativă ar putea intra în vigoare începând cu alegerile din 2012, negând că prin aceasta vor fi desfiinţate sectoarele.

"Legea Capitalei va fi funcţională pentru alegerile din 2012 şi vom avea şi legea finanţelor publice locale modificată, în aşa fel încât bugetul unic al Bucureştiului să fie funcţional din 2012, pentru ca toate aceste competenţe pe care Legea Capitalei le va da la nivel central primarului şi Consiliului General să poată să fie puse în practică", spunea atunci Elena Udrea.

Ea preciza că acest proiect de lege va trece prin Parlament după consultarea prealabilă a bucureştenilor. În ceea ce priveşte referendumul la nivelul Capitalei, Udrea spunea că va avea loc, probabil, la sfârşitul lunii iunie.

De asemenea, liderul democrat-liberal susţinea că, în proiectul Legii Capitalei, competenţele care vor fi tranferate primarului general şi CGMB vor fi dezvoltarea urbanistică a oraşului, iniţierea şi finanţarea proiectelor majore pentru Bucureşti, aşa cum astăzi se vorbeşte de Pasajul Basarab, stadionul Lia Manoliu, de toate penetraţiile din Capitală dinspre linia de centură şi multe alte proiecte care ţin de interesul bucureştenilor, nu numai al unora dintr-un anumit sector.

Elena Udrea a arătat că una dintre modificările importante introduse de Legea Capitalei este crearea bugetului consolidat, agregat.

(Serviciul FOTO al agenţiei MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici