În adresa trimisă DSP Bucureşti, PLUS afirmă că premierul a confirmat contactul cu senatorul PNL Vergil Chiţac, diagnosticat cu virusul Covid-19, şi s-a declarat ca fiind asimptomatic, dar cu un risc de a pune în pericol viaţa preşedintelui, motiv pentru care nu a mai mers la consultările de la Cotroceni.
Reprezentanţii PLUS consideră că participarea premierului la conferinţa de presă de vineri este un contraexemplu pentru populaţie.
„Considerăm că alegerea de a nu respecta imediat autoizolarea, din cauza difuzării televizate şi a expunerii la un număr foarte mare de cetăţeni a acestui comportament, poate duce nu doar la creşterea riscului de răspândire a Covid-19, a creşterii numărului de teste pentru coronavirus necesare testării jurnaliştilor, în contextul stocului limitat, ci şi la scăderea gradului de conformare a populaţiei la regulile instaurate de însuşi Guvernul condus de domnul Orban, prin contraexemplul public al unor persoane cu autoritate care nu s-au conformat”, se arată în adresa înaintată DSP.
Aceştia citează în adresă recomandările oficiale ale Ministerului Sănătăţii, făcute chiar de ministrul Victor Costache, prezent în conferinţă: „Manifestaţi o atitudine preventivă faţă de orice caz, întrucât răspândirea virusului este posibilă şi din partea persoanelor care nu manifestă simptome specifice”, dar şi OMS 414/2020, care spune că „Se instituie măsura de izolare la domiciliu următoarelor categorii de persoane care au intrat în contact direct cu persoanele care au fost confirmate cu coronavirus (COVID-19)”.
„Considerăm că persoanele sunt egale în faţa legii şi a instituţiilor şi responsabilitatea unui şef de partid de a respecta aceste reguli nu este mai mică decât a oricărui cetăţean”, se mai arată în adresa semnată de membrii Celulei de criză a PLUS pentru coronavirus.
Ludovic Orban a fost întrebat, vineri, de ce a susţinut o conferinţă de presă, în condiţiile în care a intrat în contact cu senatorul Vergil Chiţac, diagnosticat cu coronavirus, premierul afirmând că jurnaliştii se află „la o distanţă corespunzătoare” şi că vor fi testaţi pentru acest nou virus.