Prima pagină » Politic » „Democraţie originală”. Premier prin rotaţie la 2 ani. PNL şi PSD aproape de o coaliţie. Cîţu: ”Am găsit multe lucruri care pot să ne unească”

„Democraţie originală”. Premier prin rotaţie la 2 ani. PNL şi PSD aproape de o coaliţie. Cîţu: ”Am găsit multe lucruri care pot să ne unească”

”Am găsit multe lucruri care pot să ne unească”, a adăugat Cîţu, care a adăugat că rezultatele discuţiilor vor fi prezentate în partid.

Florin Ciţu a precizat că în discuţii a apărut şi o variantă „interesantă”, un premier care să se schimbe la doi ani.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a arătat puţin mai reticent legat de o eventuală coaliţie, dar a precizat că este „o variantă de lucru”.

Ciolacu a spus că a primit o execuţie bugetară şi a vorbit de o lege pentru rectificarea bugetară care să fie dezbătută în Parlament.

„Nu am avut discuţii în ceea ce priveşte funcţiile din Guvernul României. Credem că prioritatea numărul unu este stabilizarea României pe care au adus-o prin această guvernare de dreapta”, a spus liderul PSD.

Ciolacu a precizat că şi varianta alegerilor anticipate rămâne pe masă.

PNL a purtat negocieri şi cu USR

Liderii PNL s-au întâlnit, miercuri, tot la Palatul Parlamentului, cu reprezentanţii USR.

„Explorăm dacă este posibil sau nu să refacem coaliţia, iar PNL va trebui să decidă acest lucru după întâlnirea cu PSD”, a afirmat liderul USR, Dacian Cioloş, după întâlnirea cu liderii liberali.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că nu va chema la Cotroceni partidele parlamentare la consultări până când nu va exista o majoritate parlamentară care să suţină un guvern.